Animale aduse din Cehia și Slovacia la Zoo Oradea - Lupi, tigri şi suricate
Familia animalelor de la Zoo Oradea s-a mărit începând din această lună cu trei femele de lup arctic, două suricate, aduse de la o grădină zoologică din Cehia, și o pereche de tigri siberieni, de la un parc zoo din Slovacia. Animalele au trecut cu bine de perioada de carantină și acum pot fi admirate în țarcurile de la Zoo.
„De câteva zile, în țarcurile de la Grădina Zoologică pot fi admirate trei frumoase exemplare de sex feminin din specia lup arctic, având vârste de un an, doi, respectiv patru ani, primite în urma unei colaborări cu Zoo Brno (Cehia). Tot de aici au fost aduse și două femele de suricate, ambele născute în 2020, care s-au alăturat celorlalte nouă exemplare deținute deja”, a declarat purtătorul de cuvânt al Administraţiei Domeniului Public Oradea, Loredana Buz.
O noutate pentru vizitatorii Zoo Oradea este și o pereche de tigri siberieni, pe nume Freddy (masculul), în vârstă de 5 ani, și Frida (femela), în vârstă de șase ani, transferați de la Wild Park Resort Zoo din Veľká Lomnica (Slovacia).
„După o carantină de trei săptămâni, lupii abia au așteptat să iasă afară, în țarc. S-au acomodat foarte bine, se simt în largul lor și stau mai mult afară. Tigrii încă sunt reticenți la spațiul exterior, în cazul lor acomodarea mai durează. În schimb, așa cum era de așteptat, suricatele s-au integrat fără probleme în grup”, menționează dr. Alexandru Sârbu, medicul veterinar al Grădinii Zoologice Oradea.
Cele două noi feline se alătură mai vechiului prieten al vizitatorilor Zoo, tigrul Ares, adus cu câțiva ani în urmă de la Debrețin și ajuns acum la vârsta de 16 ani. Tigrul siberian este cel mai mare dintre cele opt subspecii de tigru și cea mai mare felină în viață. Este o specie extrem de periclitată, aproape în pragul dispariției.
„Pandemia de coronavirus a îngreunat foarte mult activitatea grădinilor zoologice, mai ales în ceea ce privește aducerea de noi animale. Cu atât mai mult, ne-am bucurat că am reușit să fructificăm această oportunitate venită din Cehia și Slovacia. Îi invităm pe bihoreni, și nu numai, să ne calce pragul și le promitem că vor găsi aici o oază de liniște și relaxare, mai ales în această perioadă dificilă când au puține variante de petrecere a timpului liber”, precizează administratorul Zoo Oradea, Florin Ienciu.
Programul de vizitare a Grădinii Zoologice în perioada aprilie-august, valabil inclusiv în perioada Sărbătorilor pascale, este zilnic, între orele 9.00-19.00 (până la ora 18.00, la casierie).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.