Annamaria Georgies, noua președintă - Uniunea Femeilor Bihor și-a ales noua conducere
Noua președintă a organizației este dipl. ing. Hajnalka Annamaria Georgies, membră a organizației din anul 2012, fostă vicepreședintă și coordonatoare a departamentului de tineret în mandatul anterior.
Vicepreședintă a organizației este Dora Adel Fazekas, studentă în anul III la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca - Facultatea de Inginerie industrială, Robotică și Managementul producției, Specializarea Robotică engleză, membră în organizație din anul 2019. Totodată, s-a ales și Secretarul General, Teodora Gherdan, studentă în anul III la Facultatea de Medicină și Farmacie Oradea, trezorier Societatea Studențească de Chirurgie din România (SSCR) - filiala din Oradea, membră din anul 2016.
În cadrul Adunării Generale, cu ocazia căreia s-a votat noua conducere, proaspăt aleasa președintă, Annamaria Georgies, a ținut să aducă mulțumiri prof. Angelei Pop, pentru munca depusă, pentru încrederea acordată în noua misiune și pentru susținerea în activitățile desfășurate în cadrul departamentului de tineret. De asemenea, a mulțumit ing. Miorița Săteanu (membru fondator al organizației) pentru sprijinul în preluarea frâielor organizației și pentru că, în urmă cu zece ani, i-a oferit șansa să participe la diverse proiecte naționale și internaționale, dar și pentru ocazia de a se dezvolta în plan personal.
„Misiunea care ne revine este una dificilă, dar nu imposibilă. Ne dorim să continuăm proiectele deja implementate, dar și să aducem un aer nou, plin de vitalitate, să contribuim cu noi viziuni care se pliază pe societatea actuală”, a menționat Annamaria Georgies.
Odată cu alegerea noii conduceri, încetează mandatul fostei președinte, Ana Angela Pop, și celorlalți membri din conducere.
Doamna Mioriţa Săteanu rămâne, în continuare, președintele onorific al acestei organizații și va fi aproape de organizație în toate activitățile pe care aceasta le va desfășura, în special pe Departamentul Seniorilor.
Uniunea Femeilor Bihor este o organizație non-profit, membră a IFS-International Federation of Settlements and Neighbourhoods. Cu o prezență pe plan local de peste 25 de ani, organzația și-a axat activitatea pe sprijinirea și încurajarea femeilor, pentru a deveni o voce și o participare activă în societate. Grupurile țintă pornesc de la cele mai fragede vârste prin Tabăra „Ceata lui Pițigoi”, tineri prin proiecte naționale și internaționale sub egida Erasmus, dar și adulți, prin proiecte de reintegrare socială, activități familiale și, nu în ultimul rând, ajutorarea persoanelor în vârstă, prin centre multifuncționale pentru vârstnici.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.