În cursul anului 2024, au avut loc 17 ședințe ale Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, în cadrul cărora au fost emise 1.289 titluri de proprietate prin care s-a reconstituit/constituit dreptul de proprietate în favoarea persoanelor îndreptățite.

În perioada 3 ianuarie - 18 decembrie, au fost verificate 874 documentații de validare și s-a asigurat redactarea și comunicarea celor 179 hotărâri adoptate în acest sens. De asemenea, au fost verificate 75  de documentații pentru soluționarea contestațiilor și pentru modificări de titluri în baza sentințelor judecătorești, fiind redactate 25 hotărâri de soluționare a acestora. 
„În sprijinul Comisiei Județene, au fost verificate și 657 propuneri de corectare/anulare a unor titluri de proprietate înaintate de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor, fiind redactate 12 hotărâri în acest sens. În ceea ce privește Legea nr. 123/2023 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, act normativ în baza căruia deținătorii sau moștenitorii acestora care nu s-au înscris în cooperativa agricolă de producție, nu au predat sau nu li s-au preluat la stat terenurile prin acte translative de proprietate pot solicita, la cerere, comisiei județene emiterea titlului de proprietate, în perioada amintită au fost validate 899 cereri din cele aproximativ 4.000 înregistrate la nivelul județului Bihor, comisiile locale urmând să întocmească documentația pentru scrierea titlului de proprietate”, menţionează Cancelaria prefectului.
Tot în cursul anului 2024, paralel cu reconstituirea/constituirea dreptului de proprietate, s-a procedat la verificarea documentațiilor întocmite în vederea reconstituirii izlazurilor comunale, întocmindu-se în acest sens referat și proiect de ordin al prefectului în vederea trecerii în proprietatea privată a izlazurilor validate în favoarea comunei Sânnicolau Român pentru suprafața de 876,4782 ha (validată în 2023) și Abram pentru suprafața de 741,1504 ha (validată în 2024).
„Activitatea Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor reflectă eforturile susținute pentru soluționarea cererilor cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. Ședințele desfășurate în 2024, precum și numărul considerabil de documentații verificate și titluri de proprietate emise, demonstrează angajamentul nostru față de o administrație eficientă și transparentă. Vom continua să sprijinim comunitățile locale, atât prin validarea cererilor în baza legislației actuale, cât și prin asigurarea corectitudinii și legalității în toate demersurile noastre, inclusiv în reconstituirea izlazurilor comunale. Mulțumesc tuturor pentru implicarea de care au dat dovadă”, a declarat prefectul Marcel Dragoș.