Aproape 2,7 milioane de măști pentru persoanele defavorizate - Începe distribuirea în judeţ
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bihor a primit miercuri 2.675.400 măști medicale destinate familiilor şi persoanelor defavorizate de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale. Acestea vor ajunge la 53.413 beneficiari, iar distribuirea lor va începe astăzi.
Guvernul Orban a decis, prin Ordonanță de Urgență, acordarea de către Ministerul Sănătăţii, prin Direcţiile de Sănătate Publică, autorităţilor locale, de măşti de protecţie pentru familiile şi persoanele defavorizate de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale.
Naguma Medical Supply a livrat miercuri 2.675.400 măști medicale către DSP Bihor. Conform reprezentanților firmei, livrările vor avea loc zilnic, întrucât se dorește acoperirea unui număr cât mai mare de locații, în cel mai scurt timp, pentru a veni în sprijinul celor care au nevoie de măști.
Ieri, DSP Bihor era în proces de preluare și întocmire a documentației pentru livrarea către reprezentanții unităților administrativ-teritoriale (UAT) a măștilor de protecție primite conform OUG nr.78/2020.
„Au fost primite la DSP Bihor 2.675.400 măști de protecție destinate persoanelor cu venituri lunare sub 708 lei. În baza tabelelor primite de la reprezentanții UAT și centralizării datelor efectuate de DSP Bihor măștile de protecție primite vor ajunge la 53.413 beneficiari.
Direcția de Sănătate Publică Bihor finalizează procedurile și documentațiile de preluare-primire și pe bază de programare sunt invitați reprezentanții fiecărei UAT să preia de la DSP Bihor cantitatea de măști alocată. Distribuirea către primării va începe joi, 10 septembrie, fiind invitate să ridice măștile de protecție 10 primării”, a declarat, pentru Crișana, Dorel Țârț, purtătorul de cuvânt al DSP Bihor.
La nivel național s-a aprobat achiziționarea a 103 milioane măşti de protecţie pentru 2,3 milioane de persoane din categoriile defavorizate.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.