Trei mașini de pompieri, echipaje ale poliției, circulație deviată și mult fum, asta se vedea în zare ieri, în jurul orei 12.00, la intrarea în Sântandrei. Un apelant al numărului unic 112 a sesizat ISU „Crișana” cu privire la producerea unui incendiu la o magazie din cadrul unei gospodării, semnalând că în interiorul construcției erau depozitate butelii de gaz, o parte dintre acestea explodând.

21 de pompieri militari au acționat cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, reușind să localizeze incendiul în limitele găsite, să evacueze 14 butelii de gaz pe timpul acțiunii de stingere și să prevină explozia altor 13 de mari dimensiuni, prin răcirea acestora. Operațiunea de stingere a fost finalizată în jurul orei 12.35. Întors la domiciliu, proprietarul, care până la sosirea forțelor de intervenție a fost transportat de vecini la Centrul medical de permanenţă din localitate, a fost evaluat de echipajul de pompieri militari paramedici și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean, întrucât prezenta arsuri de gradul I la ambele mâini și de gradul II pe partea dreaptă a feței.

Ca urmare a producerii evenimentului au ars magazia (construită pe o suprafață de aproximativ 35 de metri pătrați), bunuri depozitate în interiorul acesteia (anvelope, materiale textile și un compresor electric), o motocicletă și circa 5 metri liniari gard. Șase din cele 33 de butelii depozitate în magazie au explodat înainte de sosirea echipajelor la locul intervenției. Cauza probabilă și împrejurările determinante ale evenimentului erau luni în curs de cercetare.