APS Aqua Crisius a lansat filmul de promovare - „De ce Junior Ranger? Ediția a 2-a”
Asociația Pescarilor Sportivi Aqua Crisius lansează filmul de promovare a activităților de tip Junior Ranger și a interacțiunilor pozitive om-natură din arii naturale protejate.
Filmul, intitulat „De ce Junior Ranger? Ediția a 2-a”, a fost realizat în cadrul proiectului intitulat „Junior Rangers – vectorii implicării comunităților locale în conservare”, finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România.
„Sperăm că filmul de promovare a activității Junior Ranger, realizat de o echipă profesionistă de filmare, va atrage numeroși tineri, și nu numai, de partea naturii și a ocrotirii acesteia, în special, transformând participanții taberei Junior Ranger 2024 în actori redutabili. Aceștia au provenit din comunitățile locale Mogoș (județul Alba), Aușeu, Salonta și Bulz (județul Bihor), Ciocănești și Cârlibaba (județul Suceava)”, a anunțat Andrei Togor, președintele Asociației Aqua Crisius din Oradea și manager al proiectului.
Materialul promovează ROSCI0253 Trascău și comuna Rimetea (județul Alba), un exemplu de bune practici ale comuniunii om-natură, localitatea fiind situată integral pe teritoriul unor arii naturale protejate.
Filmul poate fi accesat pe: https://youtu.be/YW4PWL9u9NA?si=x4Jrslfxwm9ztJJK
Foto: APS Aqua Crisius
Comentarii
Nu există nici un comentariu.