Aquaparkul Nymphaea, unul dintre cele mai moderne și apreciate complexuri de agrement din regiune, a împlinit, în 10 septembrie, un deceniu de la deschiderea porților.

În acești 10 ani de funcționare, parcul acvatic s-a impus ca un motor principal al turismului bihorean, atrăgând peste 2,5 milioane de clienți din întreaga Românie, cât și de peste hotare, din țări precum Polonia, Serbia, Slovacia, Ucraina, Ungaria, Austria sau chiar Germania.

Aquaparkul Nymphaea Oradea a fost construit într-un an și jumătate pe locul fostului Ștrand Municipal, cu o investiție de 88,3 milioane lei (aproape 22 milioane de euro), bani proveniți din fonduri europene și de la bugetul local al Municipiului Oradea. Directorul Administraţiei Domeniului Public Oradea, Liviu Andrica, a anunţat că, în cei 10 ani de activitate, rezultatele financiare obținute au confirmat succesul proiectului: veniturile totale s-au ridicat la 220 milioane lei, iar cheltuieli totale la 149 milioane lei, profitul înregistrat fiind de 71 milioane lei. De asemenea, redevenţa achitată către bugetul local a fost de 12,3 milioane lei, în timp ce impozite și taxe locale plătite s-au ridicat la 6,3 milioane lei. „Am înregistrat o medie anuală de 250.000 de oaspeți, peste 2,5 milioane în cei 10 ani de activitate. Am avut o medie de 80 salariați pe an. Trebuie precizat că toate cheltuielile operaționale, de mentenanță și investițiile noi din acești 10 ani au fost acoperite integral din bugetul Administrației Domeniului Public (ADP) Oradea”, a menţionat Liviu Andrica.

Pentru a asigura o experiență sigură și confortabilă oaspeților săi, ADP Oradea derulează permanent revizii tehnice și reparații capitale. În plus, infrastructura a fost extinsă constant pentru a veni în întâmpinarea vizitatorilor. Un exemplu recent este noul bazin de înot, o investiție în valoare de 3,8 milioane lei, finalizată și dată în folosință în anul 2025.

Totodată, pentru a răspunde dinamicii pieței și contextului marcat de o scădere a numărului de vizitatori, ADP a adoptat măsuri concrete menite să revitalizeze interesul publicului, adresându-se cu prioritate orădenilor și bihorenilor. Astfel, începând din acest an, a fost introdusă o nouă opțiune tarifară: biletul de 4 ore, disponibil la orice oră din zi, inclusiv în weekenduri și sărbători legale. Această facilitate s-a bucurat de un real interes în rândul publicului pe parcursul acestei veri. Totodată, pentru a oferi o experiență memorabilă și a fideliza oaspeții, fiecare weekend, vacanță școlară sau zi de sărbătoare legală vine cu un program de animație și divertisment: şedințe energizante de aqua zumba; petreceri cu spumă (spuma party); lansări de baloane și activități tematice dedicate întregii familii.

Pentru anul 2027, ADP Oradea şi-a propus amenajarea unui loc de joacă în exterior şi

modernizarea bazinului de copii din exterior.