Ministerul Culturii şi Cultelor, prin Comisia Centrală pentru Atestarea Calităţii de Artist Liber Profesionst, organizează sesiunea de examene ("primăvara - 2004") pentru atestarea artiştilor liber profesionişti. Dispoziţiile elaborate în acest sens se pot consulta la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor (Oradea, Aleea E. Gojdu nr. 3, telefon: 41-39-22), unde sunt notate condiţiile pentru participarea la această acţiune (date calendaristice, acte, taxe etc.). Pentru mai multe informaţii, doritorii se pot adresa, în zilele de luni (10.00-12.00) şi vineri (9.00-11.00), la sediul instituţiei.