Asociația Ark Oradea propune peste 100 de trasee - Marșul Oradea Pride
Asociația Ark Oradea a depus declarația scrisă privind organizarea Marșului Oradea Pride 2026 în primul moment legal posibil, propunând peste 100 de variante de traseu, într-un efort de a elimina orice obstacol administrativ invocat de autorități în anii anteriori. Marșul este programat să aibă loc sâmbătă, 25 iulie.
„Începând cu anul 2023, organizarea evenimentelor Oradea Pride s-a confruntat cu numeroase obstacole administrative și interziceri repetate. Anul acesta, Asociația Ark Oradea a depus notificarea imediat ce cadrul legal a permis acest lucru. Notificarea transmisă Primăriei Municipiului include peste 100 de variante de traseu și disponibilitatea de a colabora cu instituțiile competente pentru desfășurarea manifestației în condiții optime de siguranță”, se arată într-un comunicat transmis redacției.
„La evenimentul organizat de Asociația Ark Oradea sunt așteptați, anul acesta, peste 500 de participanți - persoane LGBTQIA+ și cetățeni care cred în valori precum iubirea, egalitatea și incluziunea”, se arată în documentul citat.
Iulian Dițiu, președintele Asociației Ark Oradea, subliniază: „Solicităm Primăriei Municipiului Oradea ca notificarea din acest an să fie analizată în spiritul respectării drepturilor fundamentale, al egalității de tratament și al dialogului instituțional. Libertatea de întrunire pașnică și libertatea de exprimare sunt drepturi garantate tuturor cetățenilor, iar autoritățile au responsabilitatea de a asigura exercitarea lor în condiții de siguranță și fără discriminare. Ne așteptăm ca aceste principii să fie respectate și aplicate la nivel local.”
Diana-Maria Miheș, managera de comunicare a Asociației Ark Oradea, precizează: „Am încercat să anticipăm toate argumentele invocate în trecut și să oferim soluții concrete. De aceea am propus peste 100 de variante de traseu și ne-am exprimat disponibilitatea de a colabora cu autoritățile. Dar un lucru este cert: nu vom accepta ca persoanele LGBTQIA+ să fie excluse din spațiul public al propriului oraș. Oradea este și a noastră. Comunitatea LGBTQIA+ face parte din acest oraș și are dreptul să fie vizibilă.”
Tema acestei ediții - „Oradea este a tututor” -, reafirmă principiul că spațiul public aparține tuturor cetățenilor și că fiecare persoană trebuie să se poată bucura de aceleași drepturi, libertăți și oportunități, indiferent de orientarea sexuală, identitatea de gen sau alte caracteristici personale.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.