Zeci de persoane cu deficiențe de auz, dar şi alţi orădeni au participat ieri la marșul tăcerii, organizat de filiala Bihor a Asociației Naţionale a Surzilor din România cu ocazia împlinirii celor 100 de ani de existență.

Sâmbătă, 9 noiembrie, Asociația Națională a Surzilor din România aniversează 100 de ani de existență. Înființată sub titulatura Societatea Amicală a Surdo-Muților din România, entitatea a funcționat sub patronajul Reginei Maria, cu Alexandru Clarnet, președinte, omul care a început atunci lupta pentru drepturile persoanelor surde, surdo-mute și hipoacuzice, dar și pentru conștientizarea și informarea societății. Pentru a marca centenarul Asociației Naționale a Surzilor, filiala Bihor a Asociației a organizat ieri un marş al tăcerii, în centrul oraşului, la care au luat parte zeci de persoane cu deficiențe de auz, dar și alți orădeni. Aceștia au purtat tricouri și mănuși albe în vederea sensibilizării comunității locale cu privire la modul de comunicare specific persoanelor surde. Alaiul a pornit la ora 14.00, de pe platoul din faţa Magazinului Crişul, iar după marşul oficial pe strada Republicii, acţiunea a fost finalizată în Piaţa Unirii. Marșul a fost urmat de o masă aniversară oferită persoanelor cu deficiențe, participante la eveniment. De asemenea, 11 persoane vor reprezenta filiala Bihor la activitățile ce se vor desfășura în București, în perioada 7-9 noiembrie. Dintre acestea, cinci persoane vor susține la spectacolul aniversar, numere de pantomimă.