În aceste zile, preoții merg din casă în casă pentru a vesti Botezul Domnului şi a-i binecuvânta pe credincioși şi locuințele lor prin stropire cu apă sfinţită.

Credincioşii şi-au pregătit casele şi îi așteaptă pe slujitorii Bisericii cu lumânare aprinsă şi bucurie în suflete.

Începând cu data de 2 ianuarie, preoții Parohiei Ortodoxe Oradea Ioșia Nord, pr. paroh Felix Bicăzan și pr. coslujitor Viorel Popa, merg la blocurile din parohie, cuprinse între străzile Cazaban, Oneștilor, Densusianu, Meșteșugarilor și Lăpușului. Preoții sunt însoțiți de cântărețul bisericesc, de tineri teologi, dar și de copii de diferite vârste. Clinchetul cristalin al clopoțeilor îi anunță pe enoriași că preotul a ajuns în zona lor, iar cei care doresc le deschid ușa.

Cu buchetul de busuoic în mână, înmuiat în vasul cu agheasmă pe care îl poartă cu el, preotul stropeşte casa fiecăruia, binecuvântând.

„Este o deosebită onoare pentru noi să fim invitați în locuințele enoriașilor noștri, iar bucuria revederii este desăvârșită, prin binecuvântarea lui Dumnezeu, Care, prin stropirea casei cu apă sfințită, Își revarsă darurile Sale curățitoare și sfințitoare peste primitori”, ne-a mărturisit părintele Felix Bicăzan.

Biserica a stabilit ca sfinţirea caselor credincioşilor să se facă prin două rânduieli de slujbă distincte care nu se exclud una pe alta, ci se completează reciproc. Prima rânduială este stropirea caselor cu Agheasma Mare, în prag de Bobotează. La fel de importantă, însă, este și cea de-a doua rânduială, şi anume slujba sfeştaniei sau agheasmei mici, care se săvârşeşte la mutarea în casă nouă şi care se repetă, apoi, în fiecare an, sau chiar mai des, atunci când lucrarea răului se face simţită, în vreun fel, în casă.

„Prin sfințirea casei, ne oferim locuința în grija lui Dumnezeu. Casa nesfințită, la fel ca omul nebotezat, sunt mai vulnerabili la lucrarea răului. În casa sfințită suntem ocrotiți de rele, doar dacă nu aducem răul în casă prin săvârșirea lui”, a adăugat părintele Felix Bicăzan, parohul Bisericii cu hramul „Sfântul Duh Mângâietorul” din cartierul Ioşia Nord.

Persoanele care nu sunt acasă în ziua în care a fost preotul în scara blocului lor se pot înscrie sâmbătă, 6 ianuarie, la biserică, pentru ca, tot sâmbătă, să fie sfințită și locuința lor.

Parohia Ortodoxă Oradea Ioșia Nord are puțin peste 800 de familii de enoriași. De-a lungul celor 31 de ani de existență ai parohiei, aceștia s-au dovedit adevărați creștini, atât prin cuvânt, cât și prin fapte, contribuind la zidirea frumoasei biserici din piațeta Cazaban.