Primăria Municipiului Oradea solicită asociațiilor de proprietari, persoanelor fizice și persoanelor juridice (instituții publice, regii, societăți comerciale etc.) să execute lucrările de cosit a ierbii din spațiile verzi aferente sediilor unde locuiesc sau își desfășoară activitatea în cursul lunii august.

 

Asociațiile de proprietari au obligația de a efectua cosirea ierbii lunar, în perioada martie - octombrie 2018, concomitent cu activitatea de cosit a ierbii pe care municipalitatea o realizează prin prestatorii de servicii contractați în acest sens. Astfel, efectuarea activității de cosit a ierbii se realizează în două perioade a lunii august, respectiv din data de 1 august până în 15 august și din 16 august până în 31 august 2018. Prin aceasta se dorește ca acțiunea de tăiat iarba să fie corelată cu acțiunea de cosit prestată de societățile comerciale cu care Primăria Oradea are încheiate contracte pentru acest serviciu în parcuri, spații verzi, scuaruri și aliniamente stradale.

În următoarea perioadă, Poliția Locală și reprezentanții Compartimentului Spații Verzi din cadrul Direcției Tehnice vor face verificări în teren privind activitățile de cosit a ierbii desfășurate în baza Protocoalelor de transmitere în folosinţă gratuită a terenurilor cu destinaţia de spații verzi, încheiate între părți.

În conformitate cu Hotărârea Consiliului Local nr. 429 din 28 mai 2009, în ceea ce privește aprobarea Regulamentului privind organizarea, dezvoltarea şi întreţinerea spaţiilor verzi din Municipiul Oradea și a Protocolului de transmitere în folosinţă gratuită a terenurilor cu destinaţia de spații verzi, asociațiile de proprietari au obligația de a cosi iarba, de a tunde gardul viu și de a colecta deșeurile de pe spațiile verzi din cvartalele de locuit, în conformitate cu protocolul încheiat cu municipalitatea.

În caz de neconformare se vor aplica sancțiuni contravenționale potrivit art. 8, alin. 1, lit. e din Hotărârea Consiliului Local nr. 429 din 28 mai 2009, cu amenzi cuprinse între  2.000-2.500 lei.