Au pedalat pentru mobilitate, sănătate şi respect în trafic
Evenimentul este considerat cea mai importantă mişcare ciclistă de acest gen şi are ca scop atragerea atenţiei asupra faptului că bicicliştii sunt supuşi unor pericole majore în timpul circulaţei în trafic.
Critical Mass a fost conceput prima dată la San Francisco, în luna septembrie 1992, dar prima mişcare de acest fel a fost înregistrată în anii '70. După prima organizare a evenimentului, au fost luate în considerare planuri de construire a pistelor speciale pentru biciclişti. Critical Mass este considerat acum cea mai importantă mişcare de pe glob pentru protejarea cicliştilor. La fel ca şi anii trecuţi, întâlnirea bicicliştilor, din cadrul celei de-a şasea ediţii Critical Mass, a avut loc în Parcul Magnoliei, la ora 10.00, de unde, sub supravegherea Poliţiei rutiere, sutele de biciclişti au pornit pe şosea, parcurgând 12 km. La start s-au aliniat persoane de diferite vârste, de la cinci la peste 60 de ani, toţi împinşi de aceeaşi dorinţă. Printre bicicliştii care s-au declarat mulţumiţi de posibilitatea circulării în siguranţă pe străzile Oradiei s-au aflat şi comisarul şef Liviu Popa, şeful IPJ Bihor, comisarul şef Adrian Bucur, criticul de artă Ramona Nocivov şi mulţi alţii. Dacă punctul de plecare a fost parcul din Rogerius, finish-ul a avut loc în parcarea din Piaţa Independenţei.
Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Societatea Carpatină Ardeleană Bihor, Asociaţia Pro Bikers Bihor, Primăria municipiului Oradea şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor, desfăşurându-se în cadrul Săptămânii Mobilităţii Europene. Toţi bicicliştii au primit din partea organizatorilor tricouri sau băscuţe.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.