Orădenii sunt invitaţi la plimbări de agrement cu autobuzul cabrio şi cu tramvaiul de epocă în acest weekend, dar şi de 1 iunie, cu ocazia Zilei Copilului.

Autobuzul cabrio va efectua, în funcţie de condiţiile meteo, curse în zilele de sâmbătă, 29 mai, duminică, 30 mai şi marţi, 1 Iunie, cu opriri în următoarele staţii de pe traseu: P-ţa Unirii - Universitatea Partium - Autogara Decebal - Grădina Zoologică - Muzeul Ţării Crişurilor - Oficiul de Cadastru - Universitate - Cimitirul Rulikowski - Universitate - Oficiul de Cadastru - Muzeul Ţării Crişurilor - Biserica cu Lună - P-ţa 1 Decembrie/Bloc Turn - Centrul Civic/CEC -  Magazinul Crişul - Şirul Canonicilor - Gara Centrală - Episcopia Ortodoxă - Parcul Traian - Iosif Vulcan - P-ţa Ferdinand - P-ţa Unirii. Din staţia P-ţa Unirii autobuzul va pleca în cursă, începând cu ora 11.00, la interval de o oră, până la ora 18.00 (ultima cursă). Preţul unui bilet pentru adulţi este 10 lei, iar pentru copii, 5 lei. Biletele se vor achiziţiona de la şofer, la urcarea în autobuz.

Tot în funcţie de condiţiile atmosferice, tramvaiul de epocă va efectua curse după următorul program: sâmbătă, 29 mai, şi duminică, 30 mai, câte o cursă cu plecare la ora 16.00 şi marţi, 1 Iunie, două curse; prima cu plecare la ora 16.00 şi cea de-a doua, la ora 18.00. Tramvaiul va pleca din cap linie Nufărul pe traseul Nufărul - Gara Centrală - B-dul Decebal - P-ţa Unirii - Nufărul. Biletele, în limita a 50 de locuri (avându-se în vedere capacitatea de transport), se pot achiziţiona de la Autogara Nufărul, înainte cu maxim 15 minute de plecarea în cursă. Bilete se vor vinde şi pe traseu, respectându-se aceeaşi regulă privind capacitatea de transport. Preţul unui bilet pentru adulţi este 8 lei, iar pentru copii 4 lei.