Autobuzul turistic - Programul din perioada 23 - 25 iunie
OTL organizează plimbări de agrement cu Autobuzul turistic, în perioada 23- 25 iunie.
Programul anunţat este următorul: azi, 23 iunie, se efectuează curse începând cu ora 12.00, la interval de o oră, până la ora 19.00 (ultima cursă); sâmbătă, 24 iunie, se vor efectua curse începând cu ora 12.00, la interval de o oră, până la ora 16.00 (Următoarea cursă, ultima, se va efectua la ora 19.00); duminică, 25 iunie, se vor efectua curse începând cu ora 12.00, la interval de o oră, până la ora 16.00 (Următoarele două curse se vor efectua de la ora 18.00 şi de la ora 19.00 - ultima cursă).
„Rugăm călătorii să ţină cont de faptul că programul poate fi influenţat de condiţiile atmosferice neprielnice (averse de ploaie), interval de timp în care cursele nu se vor efectua”, precizează OTL.
Autobuzul va pleca din Piaţa Unirii (în faţă la Biserica cu Lună) şi va opri în următoarele staţii de pe traseu: Grădina Zoologică - Muzeul Ţării Crişurilor - Muzeul Francmasoneriei - Sinagoga Ortodoxă - Parcul 1 Decembrie - Liceul E. Gojdu - Parcul I.C.Bratianul - Aquapark Nymphaea - Drumul Expres - Magazinul Crişul - Palatul Copiilor - Palatul Baroc - Şirul Canonicilor – Gara Centrală - Palatul Poştei - Palatul Justiţiei - Casa Darvas - Piata Regele Ferdinand - Primăria Oradea - Piaţa Unirii.
Preţul unui bilet pentru adulţi este 10 lei, iar pentru copii 5 lei şi se vor achiziţiona de la şofer, la urcarea în autobuz.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.