La fel ca în majoritatea localitãţilor bihorene şi la Beiuş alegerile preliminare din cadrul PSD de duminicã, 5 septembrie, au demonstrat disciplina membrilor partidului de guvernãmânt, aceºtia prezentându-se în numãr foarte mare la vot. ªi-au exprimat opþiunile 463 din cei 496 de membri PSD, înscriºi pe listele de la Beiuº. Concluzia votului este aceeaºi, atât la Senat, cât ºi la Camera Deputaþilor: Beiuºenii i-au preferat pe candidaþii din zonã faþã de cei din Oradea sau din alte pãrþi. Astfel, la Senat, actualul deputat Mihai Bar l-a devansat categoric pe fostul rector al universitãþii orãdene, Teodor Maghiar, ºi pe subprefectul Alexandru Retegan, scorul fiind 444 de voturi pentru Bar (95,9%), 69 (14,9%) pentru Maghiar ºi doar 41 (8,86%) pentru Retegan. Câºtigãtorul detaºat al alegerilor pentru Camera Deputaþilor a fost viceprimarul Beiuºului, Viorel Iuhas, care a obþinut 461 de voturi din 463 de opþiuni (99,57%). Pe locul doi s-a clasat prefectul Gheorghe Sârb, cu 64 de voturi (13,82%), iar pe "trei" a fost localnicul Vasile Ciurba - 43 de voturi (9,29%), actualmente consilier judeþean. Dan ISPAS