Bihoreni de ieri şi de azi - Medici din linia I
Continuăm prezentarea fișei unor doctori care profesează în judeţ, extrase din lucrarea „Bihoreni de ieri şi de azi”, autor prof. Constantin Butişcă. Cadrele medicale implicate direct în linia I a luptei cu pandemia de coronavirus. „Lor și tuturor celorlalte cadre medicale din Bihor, mult respect.”
PANTIȘ, Carmen, medic anestezie și terapie intensivă (n. 1964)
S-a născut în 1964 la Balc, Bihor. A absolvit UMF Cluj-Napoca. Este medic primar ATI (Anestezie și Terapie Intensivă), coordonator regional de transplant în județul Bihor și președinte al Colegiului Medicilor Bihor (din 2011). Este șef de lucrări la Catedra de Chirurgie, disciplina ATI de la FMF Oradea. Este atestată în medicina de urgență, în îngrijiri paleative și în management sanitar. A făcut două cursuri de transplant, la Florența și la Barcelona. Din 2008 este doctor în medicină. Între 5 iulie 2010 și 5 iulie 2011 a fost manager la Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea. În 1999 a început rezidenţiatul în anestezie şi terapie intensivă, cu dr. Cristina Leși, care fusese delegată de șeful secţiei, prof. Ladislau Szegedi, în 2005, să se ocupe în Clinica ATI a Spitalului Județean de Urgență Oradea de identificarea și menținerea în condiții fiziologice a potențialilor donatori. Să notăm că în România prima recoltare de organe s-a făcut la Bucureşti, în februarie 1997, de prof. dr. Dan Tulbure, şeful Clinicii ATI din Fundeni și de către o echipă coordonată de prof. dr. Irinel Popescu. În 2004 a apărut Legea 588 prin care s-a înființat Agenția Națională de Transplant (ANT) condusă de dr. Victor Zota. La Oradea activitatea în domeniu a început în 2006, cu rezervele de rigoare. În 2007, la Conferința DONORG de la Târgu Mureș, Carmen Pantiș l-a cunoscut pe Victor Zota și acesta a venit la Oradea în decembrie. Atunci Clinica ATI, SMURD, UPU, DSP și Serviciul de Ambulanță au convenit implementarea programului la Oradea și prima prelevare de organe de la un pacient aflat în moarte cerebrală s-a făcut în 2008. De atunci la Oradea există posibilitatea ca din moarte să poată fi dăruită viață. Să notăm că la Oradea s-au făcut progrese mari în ramuri de vârf ale medicinei (cardiologie intervențională, medicina de urgență, endoscopie, terapia intensivă a pacientului critic) și că rata de donatori este egală cu cea din Spania și Croația, țări cu cel mai mare număr de donatori de pe planetă. În 2013 în România au fost 132 de donatori de organe (dintre care 29 din Oradea). Consideră că în Oradea şi în Bihor există medici de mare valoare şi proiecte importante, cu finanţare europeană. Este foarte apreciată la nivel național (în 2016, la Gala Premiului Publicului a primit Premiul Popularității). În 2018 a fost premiată la Congresul Mondial de Transplant din Madrid, pentru cel mai bun coordonator de transplant din estul Europei. Din 2015 este membru al Comisiei ATI a Ministerului Sănătății din România. Este căsătorită, are o fată Amiza, studentă la Viena, și un băiat, Thommy, elev de liceu.
Un medic dedicat. Un om pe care funcția nu îl schimbă, rămânând aceeași persoană caldă.