Bilanțul anului 2025 la Consiliul Judeţean Bihor - Proiecte gestionate de 3 miliarde lei
Consiliul Județean Bihor a avut un buget executat de 868 milioane lei în 2025, din care 54% (470 milioane lei) a fost direcţionat spre investiţii. Totodată, preşedintele Mircea Mălan a anunţat că, anul trecut, administraţia judeţeană a fost implicată în derularea a 46 de proiecte de dezvoltare, cu o valoare totală de peste 3 miliarde de lei.
„Când spun că a fost implicat, înseamnă că am lucrat la documentații, la proceduri de achiziție publică, la lucrări efectiv realizate și am făcut recepții. Toate aceste lucruri s-au făcut cu un număr de 83 de angajați, în condițiile în care în organigrama Consiliului Județean prevede 99 de posturi”, a declarat Mircea Mălan la prezentarea raportului de activitate al CJ Bihor pentru anul 2025.
Investiţii în infrastructură
Un domeniu prioritar în 2025 a fost dezvoltarea infrastructurii. Astfel, anul trecut a fost finalizat tronsonul al doilea al Inelului Metropolitan, între Oșorhei și comuna Sânmartin, precum și breteaua de legătură dintre Inelul Metropolitan și centura Sânmartin. De asemenea, Centura Biharia a fost dată în folosință, iar drumul de legătură dintre Paleu și Biharia este, în linii mari, finalizat. Totodată, în 2025 a fost început și finalizat pasajul Oșorhei, primul dintr-un program de opt pasaje pe care Consiliul Județean le realizează. Șase dintre acestea se află în execuție, iar al optulea, pasajul peste strada Matei Corvin, urmează să fie scos la licitație, ca parte a proiectului drumului de legătură Paleu–Oradea.
„În 2025 au continuat lucrările la reabilitarea drumului dintre Tinca și Salonta, un proiect dificil prin prisma faptului că s-a suprapus cu lucrări de introducere a apei și canalizării pe care le aveau de făcut atât comuna Tinca, cât și comuna Tulca, iar municipiul Salonta avea de făcut lucrări de relocare și lucrări suplimentare la proiectul nostru”, a precizat Mircea Mălan.
Un proiect strategic este Tram-Tren, care urmărește realizarea unei conexiuni moderne pe calea ferată pentru Oradea și Zona Metropolitană. În prezent, CJ Bihor derulează licitația pentru achiziția vehiculelor, iar cea pentru execuția lucrărilor la calea ferată urmează să fie lansată. Lucrările includ reabilitarea și electrificarea tronsonului de cale ferată Oradea – Băile Felix – Cordău și a tronsonului Oradea – Toboliu, realizarea conexiunilor dintre calea ferată operațională și liniile de tramvai din Oradea, precum și prelungirea liniei de tramvai până în Borș și până la Aeroportul Oradea.
Pentru drumul Padiș – Ic Ponor s-a semnat contractul de execuție la finalul anului 2025, iar în acest an încep lucrările. Totodată, anul trecut s-a lansat licitația privind studiul de fezabilitate pentru Inelul de Nord al orașului Oradea, s-a finalizat procedura de licitație, a fost desemnat câștigătorul și vor începe în această vară lucrările la drumul dintre Șumugiu și Mierlău.
De asemenea, vor fi realizate 144 de treceri de pietoni, într-un proiect cu finanțare europeană. La acest proiect a fost depusă o contestație la licitație.
Cultură, turism şi educaţie
Pe de altă parte, Consiliul Județean Bihor se apropie de finalizarea noului sediu al instituției, urmând ca recepția și mutarea să aibă loc în perioada următoare, în funcție de termenele legale aferente achizițiilor de mobilier și IT.
Tot în 2025 a fost finalizată renovarea și refuncționalizarea Bibliotecii Județene, au fost amenajate trei biblioteci în parteneriat cu primăriile din Oșorhei, Sânmartin și Sântandrei și au fost dotate cu carte și aparatură de specialitate încă 26 de biblioteci din județ.
În același timp, se află în reabilitare trei clădiri aparținând DGASPC și Spitalul din Nucet, într-un proiect separat.
În ceea ce privește educația și transportul elevilor, Consiliul Județean Bihor a achiziționat 25 de microbuze prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Președintele Consiliului Județean a precizat că microbuzele achiziționate sunt Mercedes, cu autonomie de peste 400 de kilometri și dotări superioare. Pentru un lot suplimentar de opt microbuze, procedura de recepție a fost amânată, întrucât vehiculele prezentate nu îndeplinesc cerințele de calitate prevăzute în caietul de sarcini, fiind acordat furnizorului un termen pentru remediere sau înlocuire.
În zona turismului, Consiliul Județean Bihor a demarat strategia de dezvoltare turistică a județului, prin consultări extinse cu primăriile, mediul privat și specialiști, cu obiectivul de a realiza un document aplicabil și supus dezbaterii publice.
Tot în 2025, au fost finalizate campingurile din Șuncuiuș, Vadu Crișului, Bratca și Dobrești. În paralel, au continuat proiectele din zona Defileului Crișul Repede, inclusiv lucrări la Lacul Vida.
În ceea ce privește protecția mediului, Consiliul Județean Bihor a organizat în 2025 a cincea ediție a „Lunii curățeniei în județul Bihor”. Au fost organizate două competiții dedicate copiilor, „Bihor Curat” și „Cupa Curățeniei în Bihor”. Cea de-a doua competiție a fost realizată împreună cu Asociația Județeană de Fotbal Bihor. În total, la cele două competiții au participat peste 17.000 de copii. Tot în 2025, în campaniile de împădurire de primăvară și toamnă – „Bihorul Plantează”, au fost plantați peste 43.000 de puieți.
54% din buget, pentru dezvoltare
„Din bugetul Consiliului Județean, 54% din sumă a fost direcționat în anul 2025 spre secțiunea de dezvoltare și 46% spre secțiunea de funcționare pentru cheltuieli operaționale. Trebuie menţionat că, față de anul 2024, în anul 2025 cheltuielile operaționale au scăzut cu 3%. Anvelopa salarială a aparatului de specialitate reprezintă 2% din cheltuielile Consiliului Județean”, a declarat, la rândul său, vicepreședintele Horea Abrudan, responsabil cu Direcţia Economică.
El a mai amintit că, în 2025, Consiliul Județean Bihor a continuat proiectele parcurilor industriale din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei. La Ștei lucrările sunt finalizate, iar la celelalte trei parcuri vor fi finalizate în acest an. În cadrul procedurilor realizate în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Locală Oradea, în parcul industrial Aleșd au fost concesionate până în prezent patru parcele, în Beiuș patru parcele, în Marghita două parcele, iar în Ștei o parcelă. Tot în 2025, Consiliul Județean a continuat programul multianual de sprijin pentru finalizarea proiectelor de introducere a rețelelor de apă și canalizare, fiind semnat un contract de sprijin pentru comuna Aușeu. Pentru susținerea producătorilor locali, instituția a organizat patru târguri dedicate produselor tradiționale bihorene – „Gusturi și tradiții DE BIHOR”.
În domeniul cultural, în 2025 au avut loc edițiile anuale ale proiectelor „Bihorul colindă” și „Lumină din Lumină”, care au însumat peste 120 de evenimente, iar de Ziua Culturii Naționale a fost omagiat artistul Eugen Țugulea, la vârsta de 93 de ani, în cadrul unui spectacol-recital. Consiliul Județean a încurajat, de asemenea, deplasările instituțiilor de cultură în județ, astfel încât accesul la actul cultural să fie cât mai echitabil pentru cetățeni.
În parteneriat cu Biserica Ortodoxă, au fost realizate și organizate o serie de conferințe cu prilejul centenarului Patriarhiei Române.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.