Duminică, 11 octombrie, începând cu ora 9.00, va avea loc slujba de binecuvântare a Bisericii cu hramul "Naşterea Maicii Domnului", situată în Oradea pe strada Clujului nr. 139 (Velenţa II). Ceremonia de sfinţire va fi oficiată de PS Sa Sofronie Drincec, episcopul ortodox al Oradiei, înconjurat de un sobor de 12 preoţi şi diaconi. La eveniment sunt invitate oficialităţi locale şi judeţene, credincioşii din parohie şi nu numai.

"Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în 1938, iar construcţia efectivă a durat 10 ani", povesteşte preotul paroh Mihai Tocai, menţionând că resfinţirea sfântului lăcaş va avea loc ca urmare a efectuării picturii interioare în frescă şi a construirii unei clopotniţe noi în curtea bisericii. Pictura a fost realizată de pictorul Corneliu Pogana din Oradea, iar iconostasul de preotul Gheorghe Drimbău, din Chiribiş, Marghita, fiind confecţionat din lemn de tei şi aurit cu foiţă. "În '95-'96 a fost necesară refacerea exteriorului bisericii, cu tencuială nouă în tehnica terasit. De asemenea, acoperişul, care era din ţiglă, a fost schimbat cu unul din tablă de aluminiu", a mai spus preotul. Totodată, vechiul gard de la stradă a fost înlocuit cu unul din fier forjat, curtea bisericii a fost pavată cu dale hexagonale, iar interiorul cu granit de Spania. Mai trebuie spus că biserica are încălzire centrală proprie şi grup sanitar conform cerinţelor europene. Preotul Mihai Tocai a mai precizat că cele două clopote de 700, respectiv 500 de kg, au fost donate de patru familii care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Lucrările de refacere a bisericii au costat 400.000 lei, fonduri obţinute numai prin contribuţia credincioşilor.