În cadrul ședinței Comisiei municipale de urbanism și amenajare a teritoriului (CMUAT), de săptămâna trecută, a fost avizat favorabil proiectul de reabilitare a Bisericii Romano-Catolice „Pogorârea Sfântului Spirit”, situată pe str. Dunării nr. 1.

„Demararea procedurilor aferente reabilitării oricărei clădiri de patrimoniu din orașul nostru nu poate decât să ne bucure, deoarece orice clădire care trece printr-un proces de reabilitare reprezintă un pas al schimbării în bine a imaginii Oradiei. Și astfel, cu fiecare clădire pe care reușim să o punem în lumină, Oradea devine și mai frumoasă. Prin urmare, specialiștii CMUAT și-au dat săptămâna trecută avizul pentru proiectul de reabilitare a unei noi clădiri impozante din centrul orașului. Este vorba de Biserica Romano-Catolică „Pogorârea Sfântului Spirit”, cunoscut monument istoric și de arhitectură din Oradea, vechi de peste 115 ani”, a menţionat viceprimarul Arina Moș.

Parohia Ramona-Catolică Oradea – Olosig, în calitate de beneficiar al lucrării, a solicitat avizul arhitectului-şef pentru proiectul de reabilitare.

Biserica Romano-Catolică „Pogorârea Sfântului Spirit”, cunoscută sub denumirea „Barátok temploma”, este o clădire în stil eclectic, cu elemente neorenascentiste, ce datează din anii 1903-1905. Aceasta se află în proprietatea Parohiei Romano-Catolice Oradea - Olosig, regăsindu-se pe Lista monumentelor istorice 2015.

Din punct de vedere al amplasamentului, clădirea se află în interiorul zonei protejate denumită „Ansamblul Urban - Centru Istoric Oradea”.

„De menționat că proiectul a mai fost avizat în 2018, la solicitarea Fundației de protejare a monumentelor Istorice din Oradea și județul Bihor, dar având în vedere că între timp s-a identificat o altă sursă de finanțare, respectiv prin Compania Națională de Investiții, noul finanțator a solicitat ca toate avizele să fie emise pe numele beneficiarului, respectiv  Parohia Romano-Catolică „Sfântul Spirit”,  a precizat Radu Fortiș, arhitectul-șef al orașului.

Potrivit municipalităţii, lucrările de intervenție propuse sunt complexe și constau în: reabilitarea acoperișului (schimbarea învelitorii din tablă zincată cu învelitoare din tablă de cupru, montarea glafurilor din tablă de cupru la cornișe, atice, ferestre, parapeți și profilaturi); reabilitarea fațadei exterioare; reparații la fațade (desfacerea tencuielilor deteriorate, reparații la tencuieli, la profiluri, ancadramente și ornamente); montarea de tâmplării noi; recompartimentarea și refuncționalizarea unor spații (desființare goluri din zidărie, goluri noi în zidărie pentru ferestre, amenajare săli de conferințe, protocol, servire, băi); intervenții şi refuncționalizarea unor spații de la subsol; înlocuirea jgheaburilor și burlanelor existente cu jgheaburi și burlane din tablă de cupru, reparații și vopsitorii la tâmplăria exterioară, înlocuirea glafurilor cu glafuri confecționate din tablă de cupru.

Terenul pe care este situat biserica are o suprafață de 1.932 mp, aria construită a imobilului fiind de 1.323 mp. Regimul de înălțime este subsol parţial (cripta) + parter + balcon (cor cu orgă). Biserica are o lungime de 61,90 m și o lăţime de 22,30 m.

Biserica Romano-Catolică „Pogorârea Sfântului Spirit” a fost construită pe locul unei vechi biserici, din care au mai rămas doar cripta și șase altare laterale, iar clădirea mănăstirii vechi face parte din spitalul militar. Proiectantul reconstrucţiei bisericii a fost arhitectul Rimanóczy Kálmán Jr.

Beneficiarul mai trebuie să obțină toată avizele necesare, iar apoi autorizația de construire.