Bocceluţa cu piper
"Reaua de muscă" & Baroneasa, plus "îndrăzneţii"
* Cică s-a demonstrat că partenerii îşi simt durerea unul celuilalt, în urma monitorizării a 16 cupluri, şi că "asta ar putea fi o explicaţie pentru faptul că nu suntem întotdeauna egoişti" (dr. Tani Singer). Translatând problema în plan politic, putem zice că "parteneriatele" dintre UDMR şi PD&PSD Bihor nu demonstrează altceva decât că o rea de muscă "udă mereu" simte nevoia non-stop ca "cineva-altcineva" să-i satisfacă plăcerile es doleanţele. Chiar dacă acestea sunt profund egoiste (vezi, de pildă, "problema" Muzeului Ţării Crişurilor).
* Parlamentul Europei arată, brusc, o faţă ostilă guvernanţilor de la Bucureşti, susţinând, în acelaşi timp, că "Sofia s-a mişcat mai repede în vederea îndeplinirii criteriilor economice, politice şi în materie de drepturile omului, impuse candidaţilor la aderare în UE". Se vede treaba că raportorului Parlamentului European pentru România, baroneasa Emma Nicholson i-o fi sărit ţandăra pentru faptul că autorităţile române arestează în ultima vreme tot mai mulţi pedofili - prinşi asupra faptului! - veniţi din ţări membre ale UE. Păi, e la mintea cocoşului (galic) că asta e (mult) mai mare ruşine decât încălcarea moratoriului (de către România) privind adopţiile internaţionale! C`eşti copil?!
* Aflăm (nimic nu-i de mirare în ziua de azi!) că George W. Bush şi Tony Blair - promotori şi "executori" ai războiului din Irak - au fost nominalizaţi la Premiul Nobel pentru Pace. Motivaţia: "Cele două personalităţi politice trebuie recompensate pentru că (atenţie! - n.n.) au îndrăznit să ia decizia necesară şi să înceapă un război în Irak, fără a avea sprijinul ONU". Le-ar mai lipsi "îndrăzneala" ca, în aceleaşi circumstanţe, să înceapă războiul number 3 (mondial), în urma căruia să fie recompensaţi cu "premiul pentru pace veşnică!" Aşa lume, aşa premii. Of, of, măi, măi...



Comentarii
Nu există nici un comentariu.