Bunteşti - A fost sfinţită biserica ortodoxă
Duminică, 23 august, întreaga obşte ortodoxă a satului Bunteşti a trăit bucuria slujbei arhiereşti săvârşite de Prea Sfinţia Sa Sofronie Drincec, episcopul ortodox al Oradiei, în fruntea unui sobor de optsprezece preoţi din întreaga eparhie, printre care părintele Ioan Morgovan, parohul locului şi protopopul Beiuşului, pr. Ioan Nat Balint.
La sărbătoare au mai participat reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi judeţene, printre aceştia numărându-se senatorul Cornel Popa, deputaţii Ştefan Seremi şi Nicolae Jolţa, prefectul Bihorului, Gavrilă Ghilea, Nicu-Silviu Odobasianu, unul dintre subprefecţi, precum şi primari, viceprimari şi consilieri judeţeni din această parte de judeţ, gazde fiindu-le administraţia locală, în frunte cu primarul Sorin Degău. În prezenţa unui mare număr de credincioşi, Prea Sfinţia Sa Sofronie Drincec a săvârşit slujba de târnosire a bisericii. Cu acest prilej, părintelui Ioan Morgovan, parohul locului, i-a fost acordat titlul de iconom stavrofor. După oficierea ceremoniei religioase, PS Sa Sofronie, episcopul ortodox al Oradiei, a rostit cuvânt de învăţătură, exprimându-şi, totodată, bucuria că a putut fi părtaş, alături de sătenii din Bunteşti, la un asemenea eveniment, de o însemnătate vitală pentru una dintre străvechile obşti de români bihoreni.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.