Dijon, Franţa Carte de vizită: studentă Erasmus din ROMÂNIA venită la studii pe o perioadă de patru luni Probabil că vă întrebaţi ce se poartă mai nou în Franţa. Ei bine, la Dijon, la ţinuta toamnă-iarnă, se poartă în mod deosebit: varicela. Se pare că aici avem de-a face cu o epidemie de varicelă, dar nu se ştie exact ce se înţelege prin epidemie: o persoană, două, zece, dar cert e că trebuie să te fereşti dacă nu vrei să adopţi "noua modă". Trebuie să te fereşti şi de posibilele atentate de care afli mai degrabă de acasă, din România, de la părinţi sau prieteni îngrijoraţi, decât de la ştirile de aici. Adică de la umilul radio existent în camera de cămin şi singura sursă care te ţine cât de cât la curent cu actualitatea din Franţa, nu am prins de veste că am fi în vreun pericol. Adică au existat maşini arse în parcările din faţa căminelor, dar au fost mediatizate prea puţin. Cum se mai desfăşoară viaţa în campus? În mod clar, cu multe cursuri interesante, sau nu prea, cu cele două ore sfinte între 12 şi 14 când totul e închis (evident, în afara restaurantelor) şi se mănâncă, cu biblioteca în care mai vezi din când în când un film şi îţi aduci aminte cum arată un televizor. Mai urmează apoi scrisorile de la cunoscuţi şi necunoscuţi strecurate pe sub uşă şi petrecerile ca de la turnul Babel în care se vorbesc toate limbile: franceză, engleză, germană, italiană, spaniolă, japoneză, cehă şi, nu în ultimul rând, română. Şi în timp ce mai faci mici comentarii maliţioase în română, apare inevitabil câte un deştept care te întreabă dacă limba pe care o vorbeşti e rusă. Stai şi îi explici veşnica poveste cu limbile romanice şi fondul latin al limbii române, iar după o explicaţie minuţioasă ultima întrebare care ţi se adresează sună în genul: dar voi vă întelegeţi între voi când vorbiţi cu ruşii, nu? În cele din urmă, te întrebi dacă ei fac diferenţa între România şi Republica Moldova, asta în cazul în care ştiu că există vreo ţară numită România, şi schimbi pur şi simplu subiectul discuţiei. De fapt, te bucuri că cel care s-a interesat de ţara din care vii nu îţi aruncă în faţă că eşti hoaţă, sau tipă "mai uşoară". Legendele cu români circulă aici din gură în gură. Azi afli de nişte muncitori francezi care au făcut grevă pentru a împiedica semnarea unor contracte de muncă pentru nişte muncitori români, apoi auzi de un român dat afară dintr-un magazin pentru că purta un tricou pe care scria mare România. Şi în final, ţi se povesteşte despre nişte românce, cât se poate de serioase - dacă ăsta e cuvântul potrivit -, care sunt căutate la locul de muncă de "clienţi" nedoriţi. Adevărul e că mulţi îţi pun eticheta de hoţ sau femeie uşoară din start. Dacă e vorba de etichetă, atunci e sigur că o primeşti şi în calitate de student Erasmus. A fi student Erasmus la Dijon e ca şi cum ai purta în permanenţă steaua lui David pe braţ, vorba unei studente românce de aici. Pe lângă faptul că mergi la mult mai multe cursuri decât un francez obişnuit, afli într-un târziu că nu poţi să primeşti credite pentru toate cursurile pe care le urmezi. De ce? Pentru că eşti student ERASMUS. După două luni te dezmeticeşti: trebuia să îţi fi ales nu cursurile care te interesează şi îţi sunt de folos, ci cele pentru care primeşti credite. Mare surpriză, mai ales când începe să te streseze gândul că data întoarcerii acasă se apropie în viteză şi nu ai cum să te întorci cu creditele care ţi se cer în România. Tot ce îţi rămâne de făcut e să speri. La o minune! Până data viitoare, îmi mai arunc privirile în jur şi iau notiţe!