Înarmaţi cu lopeţi, membrii Clubului Rotary Oradea şi-au petrecut ziua de sâmbătă împreună cu copiii lor şi colegii acestora plantând fiecare cel puţin un copac. Acestora li s-au alăturat cei aproape 90 de copii găzduiţi la Căminul Felix din Sânmartin, care s-au arătat deosebit de încântaţi de iniţiativa Clubului Rotary Oradea de a planta cele 200 de exemplare de puieţi şi arbuşti în curtea casei lor. Încă de dimineaţă, forfota a cuprins curtea Căminului Felix, ca niciodată copiii de aici arătându-se încântaţi să îndeplinească alte sarcini decât cele cotidiene. În numai câteva ore, prin joacă, copiii au reuşit să dea spaţiului mai multă viaţă şi culoare, curtea fiind împânzită de puieţi, arbuşti şi gard viu. Dacă în urmă cu un an doar Clubul Rotary Oradea a desfăşurat o astfel de acţiune, acum alte opt cluburi din ţară li s-au alăturat. Sub stindardul "Când toată lumea taie, Rotary plantează", membrii acestui Club doresc să transmită tinerei generaţii respectul faţă de mediul înconjurător şi să-i implice activ în acţiunile de protecţie a spaţiului verde. "Am importat ideea din alte ţări, unde, o zi pe an, toate fabricile şi instituţiile de învăţământ sau cele publice îşi încetează activitatea, iar oamenii, în acea zi, ies toţi la plantat. Am dorit să le arătăm acestor tineri că un pom trebuie îngrijit şi nu tăiat", ne-a precizat Marian Uram, preşedintele în exerciţiu al Clubului Rotary Oradea. Anul trecut, aceeaşi asociaţie a desfăşurat o acţiune similară la Căminul Felix din Sântandrei, care a avut finalitatea dorită, peste 65% dintre puieţi reuşind să prindă rădăcini. Noua locaţie a fost aleasă tocmai pentru că oferă garanţia succesului iniţiativei, copiii şi părinţii sociali de la Căminul Felix Sânmartin angajându-se să protejeze şi să îngrijească toţi copacii. Această manifestare nu s-ar fi putut desfăşura fără sprijinul Ocolului Silvic Oradea care a furnizat întreaga cantitate de puieţi. "Am oferit peste 250 de exemplare de puieţi de talie mare, cum ar fi teiul, stejarul roşu, mesteacănul, catalpa, arţar american, precum şi arbuşti", a declarat Gheorghe Tuduce, şeful Ocolului Silvic Oradea. Ieri, acţiunea a continuat şi la Şcoala cu clasele I-VIII din Sânmartin, unde elevii acestei instituţii au fost ajutaţi să-şi înfrumuseţeze şi ei spaţiul verde. Întregul eveniment s-a bucurat de participarea unor personalităţi de seamă ale Clubului Rotary România, cum ar fi actualul guvernator al Districtului 2241, Dragoş Niţulescu, viitorul guvernator Ivan Eric Bloch, Excelenţa Sa Călin Fabian, ambasadorul României la Budapesta, însoţit de preşedintele Clubului Rotary Hajdu-Bihor, preşedinţii Clubului Rotary din judeţele limitrofe Bihorului, precum şi prefectul de Bihor, Alexandru Retegan. Printre oaspeţi s-au mai numărat şi membrii Clubului Rotary din Colorado, care, pe lângă acţiunea de plantare, s-au implicat în cea de procurare a unor materiale sanitare în valoare de un milion de dolari. Sâmbătă, în Oradea, au sosit din SUA două containere cu materiale sanitare, pe care Clubul Rotary din Colorado intenţionează să le doneze la trei spitale din Oradea. "Credem că la Spitalul de Copii se va dota în întregime o sală de chirurgie, la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie se vor trimite echipamente specifice, iar la Spitalul de Recuperare se va trimite aparatură pentru sălile de chinetoterapie", ne-a precizat Marian Uram.