Corpul neînsufleţit al unui bărbat a fost găsit, azi, plutind în apele Crişului Repede din Oradea, în apropierea Podului Decebal.

Apelul la numărul unic de urgenţă a fost efectuat în jurul orei 13.00. „Un apelant a sesizat ISU Crişana cu privire la faptul că a văzut corpul unei persoane plutind în apele Crişului Repede în zona străzii Principatelor Unite. La faţa locului s-au deplasat două echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului 1 Oradea, care au acţionat cu barca din dotare şi au adus la mal corpul neînsufleţit”, a declarat mr. Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor. Potrivit acesteia, cadavrul se afla în apă la 5 - 6 metri de mal, echipajul medical sosit şi el la faţa locului, declarând decesul bărbatului. Identitatea bărbatului, dar şi circumstanţele în care acesta şi-a pierdut viaţa urmează să fie stabilite. „La faţa locului s-au deplasat poliţiştii de ordine publică orădeni împreună cu cei de la Biroul de Combatere a Infracţiunii contra Persoanei din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea şi un ofiţer criminalist", a precizat Ioana Lascău, Biroul de Presă al IPJ Bihor. Aceasta a adăugat că poliţiştii urmează să stabilească identitatea bărbatului şi să lămurească împrejurările care au dus la deces. Cauza exactă a morţii va fi stabilită în urma necropsiei.