Câștigătorii „Campionatului bihorean al curățeniei”, competiție adresată primăriilor, desfășurată în luna mai, au fost desemnaţi săptămâna trecută.

Concursul face parte din proiectul „Luna curățeniei în Bihor”, ajuns la a IV-a ediție. Premiile au fost acordate în cadrul unei gale, unde au fost sărbătorite eforturile depuse de comunități pentru un județ mai curat și mai verde.

La gala de premiere au participat vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, care deține și funcția de președinte al Asociației Ecolect, responsabilă de gestionarea deșeurilor din județ, primarii și responsabilii de mediu din primării.

În competiție s-au înscris 81 de primării din județul Bihor. „Campionatul bihorean al curățeniei” a beneficiat de un fond de premiere de 1.080.000 lei, acordându-se câte trei premii pe fiecare zonă de operare: locul I – 100.000 lei, locul II – 50.000 lei și locul III – 30.000 lei.

Din fiecare premiu, 10% este destinat EcoCluburilor înființate la nivelul fiecărei școli, încurajând astfel implicarea elevilor în activități ecologice.

În urma evaluării, au fost desemnate câștigătoare următoarele primării: Zona 1B – Toboliu (Locul I), Sântandrei (Locul II), Oşorhei (Locul III); Zona 2 - Aleșd (Locul I), Bulz (Locul II), Șinteu (Locul III); Zona 3 – Mădăras (Locul I), Cociuba Mare (Locul II), Avram Iancu (Locul III); Zona 4 – Drăgăneşti (Locul I), Beiuş (Locul II), Tărcaia (Locul III); Zona 5 – Marghita (Locul I), Balc (Locul II), Buduslău (Locul III); Zona 6 – Sâniob (Locul I), Sălacea (Locul II), Săcueni (Locul III).

În luna mai s-a desfășurat și EcoProvocarea, o competiție destinată elevilor înscriși în clasele I–XII în școlile din toate unitățile administrativ-teritoriale din județul Bihor. Festivitatea de premiere va avea loc la sfârșitul lunii iunie.

Luna curățeniei în Bihor, proiect aflat la a IV-a ediție, este un demers al întregii comunități bihorene, inițiat de Consiliul Județean Bihor și organizat în parteneriat cu ADI Ecolect Group, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Universitatea din Oradea, mediul de afaceri local, ONG-uri de profil, cultele religioase și presa. Uniunea Studenților din Oradea s-a alăturat campaniei cu proiectul Green Wings, care s-a derulat pe parcursul a patru zile, în perioada 9 -12 mai.