Peste 700 de câini boxer din toată lumea au invadat, la finele săptămânii trecute, Cetatea Oradea, cu prilejul Campionatului Mondial de Frumuseţe pentru rasa Boxer, desfăşurată în premieră în România, la Oradea, prin orădeanul Florin Stoboran.

Vineri, a avut loc Campionatul anului, cu 212 exemplare înscrise, în cadrul căruia a fost ales cel mai bun câine al rasei. Câştigător a fost un câine adult originar din Oradea, iar sâmbătă și duminică, în Cetate, s-a desfășurat expoziția mondială ATIBOX 2019, cu peste 500 de boxeri înscriși. La competiţe s-au înscris 36 de ţări, cele mai îndepărtate fiind insula La Réunion, situată în Sudul Africii, Peru şi Indonezia.

„Expoziția națiunilor” de sâmbătă dimineața a atras un public numeros, care apreciază asemenea evenimente. Cu acest prilej, au fost alese cele mai frumoase patru exemplare din fiecare categorie de vârstă şi culoare. În departajarea lor, arbitrii au ținut cont de mai multe criterii, luând în calcul, printre altele: aspectul, interacţiunile cu stăpânul, reacţiile, comportamentul dar şi prezentarea făcută de proprietar. La final, au fost acordate și premiile, care au constat în statuete sub formă de cap de boxer şi pachete cu mâncare oferite de sponsor. Iubitorii de animale s-au reunit și duminică, în Cetate, pentru a asista la competiţia pentru categoria de adulţi, care s-a desfășurat pe tot parcursul zilei.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Boxer Club Carpatia, membră a Asociației Chinologice Române și a Atibox (Association Technique Internationale du Boxer). Boxer Club Carpatia a obținut, pentru prima oară, începând cu anul 1961, dreptul de organizare a Expoziției Mondiale de Frumusețe, rasa Boxer, denumita ATIBOX 2019 România.