Catedrala Greco-Catolică „Sfântul Nicolae” din Oradea - Concert de Pricesne „Lumină din Lumină”
În așteptarea sărbătorii Învierii Domnului din acest an, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 19.00, în Catedrala Greco-Catolică „Sfântul Nicolae” din Oradea va avea loc Concertul de Pricesne „Lumină din Lumină”.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Bihor, în colaborare cu Centrul de Cultură al Județului Bihor, Episcopia Greco-Catolică de Oradea, Inspectoratul Județean Bihor și Liceul „Don Orione” din Oradea. Concertul va avea loc cu binecuvântarea Preasfinției Sale Virgil Bercea, episcop greco-catolic al Eparhiei de Oradea, care vă așteaptă să luați parte la eveniment. Vor interpreta: Elena Buda, Corul „Anima Nostra” al Liceului „Don Orione” (prof. Nicoleta Arendaș), Antonela Ferche-Buțiu, Năstăcuța Iuga și Alexandru Pugna. Inițiativa, care se va desfășura pentru prima dată în Catedrala Greco-Catolică orădeană, face parte dintr-o serie de zeci de concerte cu Pricesne în Oradea și în întreg județul Bihor pe parcursul Postului Mare din acest an prin care „se dorește să fie pusă în scenă valoarea pricesnei drept creație religioasă populară românească și, totodată, cântare specifică Sfintei Liturghii bizantine”, după cum subliniază managerul Centrului de Cultură al Județului Bihor, Liviu Buțiu. Cu o zi înainte de sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim (Floriilor) din acest an sunteți invitați să vă pregătiți sufletește pentru a lăsa Lumina să intre în viața dumneavoastră, a fiecăruia, prin cântec de pricesne!
Comentarii
Nu există nici un comentariu.