Universitatea din Oradea a primit marţi, 26 februarie, vizita unei delegații din landul Renania-Palatinat (Germania) compusă din reprezentanți ai Ministerului Economiei, Transportului, Agriculturii și Viticulturii, precum și a mai multor firme din domeniul industriei auto, a construcțiilor și a planificării în domeniul mediului, tehnologiei instalațiilor electrice și domenii conexe.

 

Vizita a fost organizată de către Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană. Pe lângă reprezentanţi ai unor firme germane, la întâlnirea de la Universitatea din Oradea au participat directorul general al Camerei de Comerţ şi Industrie Rono-Germană, Sebastian Metz, şi Franz Seiss, reprezentant al Ministerului Econimiei, Transportului, Agriculturii şi Viticulturii al landului Renania-Palatinat. De asemenea, au participat rectorul Universității din Oradea, prof.univ.dr. Constantin Bungău, rectorul Universității din Oradea, conf.univ.dr. Ligia Burtă, prorector, conf.univ.dr. Aurel Căuș, director al Consiliului Consultativ pentru Parteneriat Public-Privat, Adriana Borza, director al Centrului de Consiliere și Servicii privind Cariera, prof.univ.dr.ing. Robert Gyorodi, specialist IT, precum și reprezentanți ai mediului de afaceri bihorean, Constantin Badea, secretar general al Camerei de Comerţ şi Industrie Bihor, Králik Lóránd, director în cadrul Consiliului Județean Bihor, Alina Silaghi, director al Agenției de Dezvoltare Locală Oradea SA, Mihai Jurcă, director al Asociației pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune, și Cristian Otgon de la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest.

Potrivit Universităţii din Oradea, scopul vizitei a fost acela de a conspecta posibile colaborări între landul Renania-Palatinat din Germania și județul Bihor cu intenția de a stabili contacte cu reprezentanți ai domeniului economic, educațional, cultural și al ingineriei în vederea semnării unor parteneriate public-private germano-române.

Rectorul Constantin Bungău a menţionat că instituţia de învăţământ pe care o conduce este deschisă unei colaborări eficiente, fiind interesată de „implicarea în activități de inovare și expertiză pe zonele noastre de competență. Dorim totodată, să creăm la nivel de Oradea nu doar pentru profesori, ci și pentru industrie un mediu de transfer tehnologic cu reguli și proceduri clare pe zone de inovare”.

„Firmele participante din Germania doresc să colaboreze cu companiile din Bihor în următoarele domenii: tehnlogie de ştanţare, sudură, asamblări în domneniul auto, precum şi intermendieri de personal în diverse domenii de activitate - servicii de inginerie în construcţii şi mediu, lucrări de instalaţii electrice şi de întreţinere a acestora, construcţia maşinilor speciale pentru prelucrarea materialelor non-metalice”, precizează Camera de Comerţ şi Industrie Bihor. Cei interesaţi de colaborări cu firmele din Germania trebuie să se adreseze Camerei de Comerţ şi Industrie a Judeţului Bihor, fie la sediul din Oradea, str. Mihai Eminescu nr.25A, fie la adresa de e-mail: secretariat@ccibh.ro.