Începute în luna mai a acestui an, lucrările la cele două centre medicale de urgență din Munții Apuseni avansează. În ambele locații, clădirile au fost ridicate și au fost montate acoperișurile: atât șarpanta, care este elementul de rezistență a acoperișului, cât și învelitoarea de tablă, care constituie elementul de protecție al acoperișului.

Acestea sunt situate în Stâna de Vale și Padiș, două zone des vizitate atât de bihoreni, cât și de turiști.

La centrul medical de urgență din Padiș a fost realizată atât tâmplăria exterioară, cât și cea interioară. Constructorii au montat ușile și geamurile în vederea protejării în sezonul rece, urmând a fi montate în următoarea perioadă și la centrul medical din Stâna de Vale.

Centrele medicale de urgență fac parte din proiectul transfrontalier „Proiect integrat pentru dezvoltare durabilă în zona montană a județului Bihor, îmbunătățirea accesului și dezvoltarea serviciilor de sănătate în cazul intervențiilor medicale în situații de urgență”, finanțat cu fonduri europene. Investiția este realizată de Consiliul Județean Bihor în parteneriat cu Autoguvernarea Locală Berettyóújfalu, UAT-uriile Oradea, Marghita, Salonta, Aleșd, Beiuș, Universitatea din Oradea, Salvamont Bihor, Spitalul „Gróf Tisza István” și ISU „Crișana”.

Fiecare centru de urgență va avea o suprafață utilă de 163 de metri pătrați, cu parter și mansardă. Accesul va fi realizat printr-o terasă acoperită, dotată cu o rampă pentru accesul tărgii. La parter va exista un cabinet medical, o sală de ședințe, o zonă de depozitare și grup sanitar. La nivelul mansardei vor fi amenajate două dormitoare pentru angajați, cu 2, respectiv 3 paturi.

Centrele de urgență vor fi dotate cu echipamente de căutare și salvare performante interconectate cu sistemul de telemedicină folosit și de spitalele din județ. Cele două noi amplasamente și dotările aferente vor facilita acțiunile de salvare în zonele greu accesibile. Totodată, interconectarea la sistemul de telemedicină face posibilă intervenția promptă în situațiile grave, salvând astfel mai multe vieți.

Executantul proiectului este Asocierea Vutan Instalații și Cofido. Valoarea contractului pentru realizarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor este de aproape 1,74 de milioane de lei. Termenul de execuție este de 12 luni de la data semnării ordinului de începere a lucrărilor.

Proiectul IPHEALTH, finanțat în cadrul Programului Interreg V-A România - Ungaria 2014-2020, prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), completat de co-finanțarea națională a celor două State Membre, România și Ungaria, are un buget total în valoare de aproape 9.72 milioane de euro, din care aproape 8 milioanede euro de la Fondul European de Dezvoltare Regională.