Centrul Cultural Multifuncțional din Oradea - Lucrările avansează la noua sală de spectacole
Consiliul Judeţean Bihor a anunţat că lucrările la Centrul Cultural Multifuncțional din Oradea au ajuns la un stadiu de 30%. Clădirea, care va avea o sală de spectacole cu peste 1.000 de locuri, două săli de conferințe cu câte 300 de locuri fiecare, un spațiu expozițional și un restaurant, trebuie finalizată până în luna octombrie a anului viitor.
Centrul Cultural Multifuncţional se construieşte pe strada Făgărașului, pe un teren de peste 17.700 de metri pătrați, acolo unde a funcționat o unitate militară, în vecinătatea Muzeului Țării Crișurilor și a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor.
„Pe șantier, cele două săli de conferințe au început deja să prindă contur, iar în sala mare a fost ridicată structura pe care vor fi montate scaunele, dispuse în trepte. De asemenea, este gata cea mai mare parte a structurii spațiilor din spatele scenei, unde, pe trei niveluri, vor funcționa vestiare, cabine pentru artiști și depozite pentru decoruri. Luna aceasta se încheie suprabetonarea planșeelor, iar constructorul pregătește montarea structurii metalice care va susține acoperișul”, menţionează CJ Bihor.
După finalizare, centrul va găzdui concerte de muzică clasică și populară, spectacole de teatru, expoziții, precum și întâlniri ale mediului de afaceri și ale celui academic. Aici vor putea organiza evenimente toate instituțiile de cultură din subordinea Consiliului Județean - Filarmonica de Stat Oradea, Centrul de Cultură al Județului Bihor, Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal, Teatrul Regina Maria, Teatrul Szigligeti și Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor -, dar și organizatori privați.
„Oradea și Bihorul au nevoie de o sală de spectacole pe măsura instituțiilor de cultură pe care le avem. În prezent, nu există o sală de spectacole a unei instituții publice cu o asemenea capacitate. Lucrările avansează într-un ritm bun. Ne dorim ca, în toamna lui 2027, bihorenii să poată intra într-o clădire de care să fie mândri”, a declarat Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Investiția are o valoare de 140 de milioane de lei, dintre care 44 de milioane provin din fonduri europene, prin programul Interreg România - Ungaria, iar restul, din bugetul propriu al Consiliului Județean. Lucrările sunt executate de compania Construcții Erbașu și au termen de finalizare în luna octombrie 2027.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.