Centura Beiuș-Etapa II - A fost semnat contractul
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a semnat vineri, 9 iunie, la Beiuș, contractul pentru proiectarea și execuția Centurii Beiuș – Etapa II, cu reprezentantul asocierii de firme Drum Asfalt (Leader) și Ile Viorel Construct. Valoarea contractului este de aproape 14,7 milioane de lei.
Etapa II a Centurii Beiuș va avea o lungime de 2 kilometri, înspre localitatea Delani și două benzi, câte una pe sens, din DN76. Noul tronson va face legătura între Centura Beiuș și DJ 764 Beiuș – Roșia – Aleșd și va asigura accesul către viitorul Parc Industrial Beiuș.
„Săptămâna viitoare (în cursul acestei săptămâni-n.r.) vom semna ordinul de începere a proiectării, până la jumătatea lunii iulie urmând ca proiectantul să predea întreaga documentație. Conform discuțiilor cu firma constructoare, în a doua jumătate a lunii iulie vor începe lucrările și pe acest tronson al centurii. Ne propunem ca până la sfârșitul lunii aprilie 2024 lucrările să fie finalizate. Mulțumesc Primăriei Municipiului Beiuș pentru sprijinul acordat acestui proiect și colegilor din echipele tehnice și de achiziții din Consiliul Județean pentru semnarea contractului”, a precizat Ilie Bolojan.
Lucrările la Centura Beiuș – Etapa I au început anul acesta, în februarie. Lungimea traseului este de 7,33 de kilometri. Șoseaua va avea două benzi de circulație, câte una pe sens.
Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional de Infrastructură Mare 2014 – 2020, prin parteneriatul cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.