Vineri, 21 decembrie, au fost aprobați în Comisia Tehnică a Companiei de autostrăzi (CNAIR) indicatorii tehnico-economici ai legăturii de patru benzi dintre orașul Oradea și viitoarea autostradă Transilvania, proiect realizat de Zona Metropolitană Oradea.

Acest nou drum cu profil de autostradă va lega centura Oradea din zona Calea Sântandrei de viitoarea autostradă, pe care o va „înțepa” la 2,5 km de graniță, într-un nod rutier.

„Lungimea acestui nou drum va fi de 19,5 km. Am finalizat și procedurile necesare exproprierii terenurilor afectate de această investiție. Investiția va fi realizată de Compania de autostrăzi printr-o finanțare europeană și se ridică la aproape 150 de milioane de euro. Dacă nu vor fi probleme, ar urma ca, în primul trimestru al anului 2019, să se aprobe indicatorii proiectului printr-o hotărâre de guvern, inclusiv să se finalizeze exproprierea. Lucrările ar putea începe la sfârșitul anului 2019. În doi ani de zile, cam în același timp cu finalizarea primelor tronsoane ale autostrăzii Transilvania de la intrarea în țară, s-ar putea termina și această legătură rutieră, foarte importantă pentru Oradea și județul Bihor. Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect: proiectanților și colegilor de la Zona Metropolitană, Primăriei Biharia pentru exproprierea terenului de sub nodul rutier cu autostrada, Agenției de Mediu pentru emiterea acordurilor de mediu și reprezentanților CNAIR care au susținut proiectul tehnic”, anunţă primarul Ilie Bolojan pe pagina sa de facebook.