Centurile Aleşd Sud şi Beiuş-Ştei vor fi preluate de CJ Bihor - Execuţia lucrărilor, urgentată
Convocat în şedinţă de îndată, Consiliul Judeţean Bihor a aprobat, ieri, demararea încheierii de parteneriate între administraţia judeţeană şi CNAIR pentru realizarea centurilor Aleşd Sud şi Ştei-Beiuş. Finanţarea este asigurată din fonduri europene, CJ urmând să se asigure de urgentarea execuţiei lucrărilor.
CJ Bihor s-a întrunit ieri în şedinţă de îndată, pe ordinea de zi figurând şase proiecte care vizează realizarea unor drumuri care să reducă circulaţia pe drumurile naţionale mai aglomerate. Înainte de dezbaterea proiectelor, au depus jurământul doi consilieri judeţeni - Ancuţa Şchiop (PNL) şi Csuzi Botond Istvan (UDMR), care au fost validaţi de Tribunalul Bihor, prima în locul lui Ilie Bolojan, devenit preşedinte al CJ, al doilea, în locul lui Cseke Attila, care a renunţat la mandat. De asemenea, preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, a anunţat că şeful PSD Bihor, Ioan Mang, a renunţat la mandatul de consilier judeţean, el candidând pe lista PSD pentru Camera Deputaţilor pe prima poziţie, eligibilă.
Primele patru proiecte supuse aprobării au vizat realizarea drumurilor de centură ale comunelor Oşorhei, Sântandrei şi Nojorid. Înainte de vot, preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, le-a prezentat consilierilor judeţeni importanţa realizării acestor investiţii, menţionând că acestea vor rezolva traficul încărcat din Oradea spre Oşorhei, Nojorid şi Sântandrei. Bolojan a menţionat că traficul cel mai mare este înregistrat pe DN 1, la ieşirea din Oradea spre Oşorhei (24.000 maşini în 24 ore), urmat de DN 76, din Oradea spre Sânmartin (aproape 20.000 maşini/24 ore), dar şi la ieşirile din Oradea spre Nojorid (peste 10.000 maşini în 24 ore), Biharia (12.000 / 24 ore) şi Sântandrei (6.000 maşini în 24 ore). Şeful administraţiei judeţene a explicat, astfel, motivul pentru care a decis că prioritare ar fi cele trei centuri ocolitoare şi nu reabilitarea drumurilor judeţene Belfir-Pocola (1.000 maşini în 24 de ore) şi Sâniob-Săcueni (600 masini în 24 de ore) cum propusese fosta conducere a CJ Bihor. Prin cele patru proiecte supuse aprobării s-a propus preluarea în proprietatea judeţului a unor porţiuni de drum aparţinând celor trei comune, pe unde vor fi amenajate drumurile ocolitoare. Cele patru proiecte au fost votate de toţi consilierii judeţeni. Ultimele documente necesare vor fi adoptate într-o nouă şedinţă extraordinară a CJ Bihor, care va avea loc luni, 16 noiembrie, astfel încât a doua zi acestea să ajungă la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest Cluj, pentru a primi cei 300.000 de euro pe care administraţia judeţeană îi are la dispoziţie pentru realizarea proiectelor tehnice.
Ultimele două puncte pe ordinea de zi au vizat preluarea de către CJ Bihor a execuţiei centurilor ocolitoare Aleşd Sud şi Ştei-Beiuş. Consilierii judeţeni şi-au dat acordul pentru încheierea, de către conducerea administraţiei judeţene, a unor parteneriate cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru preluarea de către CJ Bihor a realizării celor două drumuri ocolitoare. Proiectele au asigurată finanţarea din fonduri europene, însă lucrările nici măcar nu au început. Pentru a nu pierde finanţarea, CJ se angajează să urgenteze realizarea acestora. Ilie Bolojan a menţionat că pentru ambele drumuri de centură vor fi revizuite traseele, astfel încât să se încadreze în costurile prevăzute. Totodată, el a precizat că atât drumul Aleşd Sud, cât şi centura Ştei-Beiuş trebuie realizate până în 2023 pentru a nu pierde banii europeni alocaţi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.