Centurile ocolitoare din Oşorhei, Nojorid şi Sânmartin - Au fost aprobate ultimele documente
În cadrul ședinței extraordinare de luni, 16 noiembrie, a Consiliului Județean Bihor, au fost aprobate toate hotărârile necesare realizării proiectului privind construcția de drumuri de legătură între Municipiul Oradea și localitățile Oșorhei, Sântandrei și Nojorid.
Consilierii judeţeni au aprobat trecerea în domeniul public și proprietatea publică a Județului Bihor – Consiliului Județean Bihor, după finalizarea procedurilor de expropriere, a sectoarelor de drum cuprinse pentru obiectivele de investiții din localitățile Oșorhei, Sântandrei și Nojorid. Totodată, a fost aprobat și proiectul de hotărâre privind „Strategia de dezvoltare durabilă a Județului Bihor”, pentru perioada 2021-2027, în domeniul Transportului Rutier, justificarea impactului asupra dezvoltării economice la nivelul Județului Bihor și Acordul de parteneriat între Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest și Consiliul Județean Bihor. Aceste documente sunt necesare pentru accesarea finanțării europene prin Programul Operațional Asistență Tehnică, în parteneriat cu ADR N-V. Banii vor fi folosiţi pentru realizarea studiilor de fezabilitate pregătitoare realizării acestor drumuri. Prin acest program, județul Bihor va beneficia de 340.000 euro pentru aceste studii, ale căror proiecte de până la maxim 45.000.000 euro urmând să fie depuse ulterior prin Programul Operațional Regional.
„Prin aceste hotărâri adoptate am făcut un pas important în vederea realizării unui proiect care va avea un impact considerabil în dezvoltarea județului Bihor. Banii europeni sunt extrem de importanți, mai ales în domeniul infrastructurii rutiere, pentru că stau la baza dezvoltării economice și progresului oricărei zone. Ne propunem ca până la data de 27 noiembrie să depunem cererea de finanțare pentru aceste studii de fezabilitate. În acest fel, trei porțiuni de noi drumuri județene, respectiv centura Oșorhei, drumul de legătură Nojorid și centura Sântandrei, situate în zona metropolitană a Oradiei, vor ușura circulația spre Oradea din trei direcții: Aleşd - Oşorhei, Salonta - Nojorid şi Girişu de Criș - Sântandrei. Reţeaua de drumuri județene va fi, astfel, extinsă și dezvoltată în zona din jurul Oradiei, unde avem cele mai aglomerate drumuri din județ. Vom finaliza proiectele tehnice anul viitor şi vom începe apoi lucrările. Valoarea estimată a acestor noi proiecte, inclusiv modernizarea unor porțiuni de drumuri județene existente în lungime de 15 km din zonă metropolitană este de 40 milioane euro. Finanțarea ar urma să fie asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional. Mulțumesc primăriilor din zona metropolitană şi Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest pentru colaborarea pe care am convenit-o în așa fel încât să se poată accesa fondurile europene. Vom circula mai bine pe o rază de 30 de km faţă de Oradea, în toate direcţiile”, a declarat Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.