Având în vedere că, la sfârşitul acestei săptămâni, credincioşii catolici sărbătoresc Învierea Domnului, pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată, temporar, circulaţia autovehiculelor de transport marfă.

 

Astfel, Poliţia de Frontieră informează participanţii la traficul transfrontalier despre faptul că în intervalul 29 martie, ora 23.00 (ora României) şi până astăzi, 30 martie, ora 23.00, apoi de sâmbătă, 31 martie, începând cu ora 23.00, şi până luni, 2 aprilie, ora 23.00, circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone, cu excepţia transporturilor de animale vii şi de produse perisabile, va fi restricţionată de autorităţile maghiare. În perioada menţionată, şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la finalizarea intervalului pentru care au fost stabilite restricţii de circulaţie pe drumurile publice din Ungaria. În intervalul orar menţionat, traficul de călători şi autoturisme prin punctele de trecere a frontierei se va desfăşura în condiţii normale. Pentru intervalul vineri, 30 martie, ora 23.00 - sâmbătă, 31 martie, ora 23.00, şi începând de luni, 2 aprilie, ora 23.00, cand traficul pentru autovehiculele de mare tonaj va fi reluat, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea a dispus măsuri pentru suplimentarea personalului şi folosirea la maxim a capacităţii punctelor de trecere a frontierei deschise pentru astfel de mijloace de transport. Astfel, în limita configuraţiei acestora şi, în funcţie de trafic, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, pentru ca formalitățile de frontieră să se efectueze cu operativitate. Formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care Poliția de Frontieră Română a alocat personal suplimentar pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria, însă numărul de linii care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști repartizaţi de către Poliţia Ungară. În baza protocoalelor bilaterale, P.F.R. poate deschide doar liniile de control care sunt asigurate cu personal şi de către autoritățile ungare. Poliţia de Frontieră recomandă în continuare participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de trecere a frontieră deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.