Deşi accesul căruţelor pe drumurile din oraş este interzis, tot mai mulţi şoferi se confruntă cu probleme create de căruţaşii nepăsători faţă de regulamentul de circulaţie. Aproape în fiecare dimineaţă, circulaţia pe Calea Mareşal Averescu este îngreunată de atelajele venite din localităţi limitrofe Oradiei.

 

Astfel, deşi artera cu două benzi are o limită de viteză de 70 de kilometri pe oră, şoferii sunt de multe ori obligaţi să circule cu viteze mult mai mici, în spatele unor vehicule neautorizate, total nesigure, mai mult, proprietarii acestora ignorând regulile de circulaţie. În această categorie intră căruţele sau atelajele cu cai, dar şi alte vehicule de transport improvizate şi periculoase precum joagărele motorizate folosite la tăiatul lemnelor şi care se deplasează pe propriile roţi. Dacă animalele produc de cele mai multe ori mizerie, drumurile din oraş fiind "ştampilate" cu balegă de animal, vehiculele cu fierăstrău sunt şi foarte periculoase, transportând câte doi sau chiar trei muncitori în condiţii nesigure cu viteză destul de mare. Municipalitatea are însă în vedere remedierea acestui fenomen neplăcut pentru şoferi, chiar dacă la momentul actual nu există norme legale pentru a permite intervenirea Poliţiei Comunitare. "Potrivit Ordonanţei guvernamentale 195/2002, privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice, pe teritoriul municipiului e interzis accesul căruţelor, a atelajelor cu tracţiune animală sau a altor vehicule neautorizate. Deşi în prezent singurii abilitaţi să acorde sancţiuni sunt agenţii Poliţiei Rutiere, municipalitatea intenţionează să acorde acest drept şi Poliţiei Comunitare. Odată ce normele legislative vor fi puse la punct, agenţii comunitari vor amenda conducătorii de căruţe care intră în oraş cu sancţiuni cuprinse între 100 şi 500 de lei", a precizat Mirela Macra, reprezentantul Primăriei, informând că problema în cauză va fi ridicată la viitoarea şedinţă a Consiliului Local, ce se va desfăşura, probabil, până la sfârşitul lunii august.