Consiliul Judeţean Bihor a anunţat ieri rezilierea contractului încheiat în luna februarie cu compania Ryanair privind promovarea destinaţiilor din judeţ. Decizia vine după ce, înainte cu o zi, Ryanair i-a luat din nou prin surprindere atât pe bihoreni, cât şi pe CJ Bihor, anunţând că renunţă la cursele Oradea-Londra încă de la finalul lunii mai, adică înainte cu câteva luni de intrarea în vigoare a programului de iarnă...

Începând din 31 mai a.c., compania irlandeză Ryanair nu va mai opera zborurile Londra Stansted - Oradea, asta după ce anunţase în prealabil că le vor opera, la fel ca şi pe celelalte zboruri de pe Aeroportul Oradea, până la intrarea în vigoare a programului de iarnă, adică spre finalul lunii octombrie. În replică la această decizie, luată de pe o zi pe alta şi fără niciun anunţ prealabil, Consiliul Judeţean Bihor a anunţat că, începând de ieri, 11 aprilie 2018, conducerea Agenţiei de Management al Destinaţiei Bihor a reziliat contractul încheiat în 2 februarie 2018 cu compania Ryanair, în baza căruia cele două entităţi, în parteneriat cu APTOR, au convenit să asigure servicii de promovare a destinaţiilor din Oradea şi Bihor. Potrivit înţelegerii, în lunile martie si aprilie 2018 (timp de şase săptămâni), urmau a fi promovate destinaţiile din judeţ în diverse reţele de socializare şi prin newsletter-uri. „Anunţul privind suspendarea curselor începând cu luna noiembrie, survenit la aproximativ o lună de la semnarea contractului de promovare, a fost o decizie arbitrară a companiei aeriene Ryanair. La aceasta se adaugă suspendarea cursei de Londra - Stansted, începând cu luna mai 2018, ceea ce reprezintă o nouă nerespectare a înţelegerilor privind operarea curselor internaţionale”, a declarat preşedintele AMD Bihor, Szabo Jozsef. Prin intermediul unui comunicat de presă, conducerea Consiliului Judeţean Bihor anunţă că va intensifica demersurile de încheiere a parteneriatelor menite să asigure continuitatea operării curselor externe de pe Aeroportul Internaţional Oradea.