Clubul de Robotică al Universității din Oradea s-a întors cu premii importante de la competiția internațională Robochallenge București. După trei zile de competiție intensă, echipa DARK a obținut locul 3 la proba Humanoid Robot Triatlon, iar echipa TOR s-a clasat pe locul 4 la Humanoid Sumo.

 

Universitatea din Oradea a fost reprezentată în Capitală de Clubul de Robotică al Universității la cea de-a 15-a ediție a competiției internaționale Robochallenge București. Sub îndrumarea cadrelor didactice ale Facultății de Inginerie Managerială și Tehnologică (FIMT), Departamentul de Robotică și Mecatronică, clubul a participat la cea mai mare competiție de robotică din România, desfășurată între 1 și 3 noiembrie, alături de peste 1.250 de participanți din 25 de țări. Concursul este renumit pentru diversitatea probelor și nivelul ridicat al competiției.

Clubul de Robotică al Universității din Oradea a fost reprezentat de 19 membri, dintre care 8 studenți, 10 elevi de liceu și un cadru didactic. Din cadrul Clubului de Robotică al Universității din Oradea au participat 4 echipe. Echipa TOR, formată din Mihnea Gavriș, Mahmoud Darbaj, Raul Țicărat (anul 3, FIMT, specializarea Robotică în limba engleză), Oana Gal și Sebastian Gavruța (anul 2, masterat Advanced Mechatronics), Antonia Ciobanu (anul 1, FIETI, specializarea Calculatoare) și Mario Brata (elev în clasa a 12-a, Colegiul Național „Onisifor Ghibu”); Echipa Robofy: Letiția și Roland Hidvegi (anul 4, FIMT, specializarea Mecatronică); Echipa DARK: Rareș Roman, Sergiu Dogar (elevi în clasa a 12-a, Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul”), Bianca Bacioiu (elev în clasa a 11-a, Colegiul Național „Emanuil Gojdu”), Erik Lăcătuș (elev în clasa a 11-a, Colegiul Național „Onisifor Ghibu”); Echipa Holy Braincell: Casian Urs (elev în clasa a 12-a, Colegiul Tehnic „Traian Vuia”), Cristina Andor, Iulia Roseanu, Erik Bunea și Eric Stanciu (elevi în clasa a 10-a, Colegiul Național „Mihai Eminescu”).

După trei zile de competiție intensă, echipa DARK a obținut locul 3 la proba Humanoid Robot Triatlon, iar echipa TOR s-a clasat pe locul 4 la proba Humanoid Sumo. De asemenea, echipa TOR a trecut de faza de selecție la proba Mega Sumo, ajungând până la rundele eliminatorii.

„Suntem extrem de mândri de realizările tinerilor noștri, care au demonstrat încă o dată dedicarea și talentul lor în acest domeniu inovator. Robochallenge este o platformă excelentă pentru a testa abilitățile și pentru a interacționa cu cei mai buni din întreaga lume”, a declarat coordonatorul Robotics Club Oradea, s.l. dr. ing. Flaviu Birouaș.

În prezent, Clubul de Robotică al Universității din Oradea se pregătește pentru următoarea provocare: competiția internațională Robotex din Estonia, cel mai mare concurs de robotică din Europa, unde membrii clubului își propun să reprezinte din nou Universitatea la cele mai înalte standarde.