Hidrologii au emis luni avertizări Cod galben de inundații pe râuri din județele Bihor, Arad și Sălaj. Astfel, o avertizare valabilă până luni la ora 22.00 vizează bazinul hidrografic Crișul Negru – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Poiana – amonte confluență cu râul Valea Roșie, din județul Bihor.

O altă avertizare, în vigoare până la ora 24.00, se referă la bazinul hidrografic Crișul Alb – afluenții aferenți sectorului aval confluență cu râul Valea de la Lazuri – amonte S.H. Ineu, în județul Arad.

O a treia avertizare, valabilă tot până la ora 24.00, vizează râuri din bazinul hidrografic Barcău – bazin amonte S.H. Nușfalău și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Nușfalău – amonte S.H. Sălard, din județele Sălaj și Bihor.

În aceste zone, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate, a cedării apei din stratul de zăpadă, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de atenție.

Pentru prevenirea și diminuarea efectelor fenomenelor hidrologice periculoase, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” recomandă bihorenilor: să curețe şanţurile şi rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale; să construiască bariere pentru a opri pătrunderea apei în casă în caz de inundaţie și să nu arunce la întâmplare resturi menajere şi vegetale în albiile apelor curgătoare.