Data de 26 septembrie marchează în Europa celebrarea diversităţii lingvistice. Organizată în fiecare an începând cu anul 2001 de către Consiliul Europei, Ziua Europeană a Limbilor Străine promovează învăţarea acestora de către toate categoriile de vârstă şi evidenţiază importanţa diversităţii lingvistice.

Pentru a marca acest eveniment, profesorii catedrei de limbi moderne de la Colegiul Naţional "Iosif Vulcan" au derulat ieri un proiect la care au participat elevi din toate ciclurile de învăţământ, care au interpretat cântece, au recitat poezii şi au pus în scenă o piesă de teatru în limba spaniolă, regizată de profesorul de limba spaniolă Jose Caloma, prin care au parodiat câteva dintre cele mai cunoscute telenovele. "În zilele noastre, şcolile trebuie să-i pregătească pe copii să facă parte dintr-o societate deschisă altor culturi şi în care ei pot veni în contact cu persoane din ţări cu tradiţii diferite. În acest sens, şcoala noastră pune un accent deosebit pe studierea limbilor străine", a precizat Simona Martin - directoarea Colegiului Naţional "Iosif Vulcan". "Obiectivele principale al acestei activităţi sunt promovarea şi utilizarea limbii engleze de către elevi, dezvoltarea componentelor lingvistice şi a spiritului de echipă prin implementarea elevilor în diferite activităţi care dezvoltă cooperarea şi simţul răspunderii, precum şi implementarea ideii de importanţă a învăţării limbilor moderne într-o ţară europeană", a specificat Rodica Pop - profesoară de limba spaniolă, coordonatoarea activităţii.