Comisia Municipală de Urbanism şi Amenajare a Teritoriului a dat aviz favorabil pentru reabilitarea clădirii de pe strada Republicii nr. 35, fosta Policlinică mare, care va fi transformată în sediu al Consiliului Judeţean Bihor. De asemenea, a primit aviz favorabil propunerea privind efectuarea de reparaţii la soclul statuii lui Avram Iancu.

În ședința de săptămâna trecută a Comisiei de Urbanism, au fost analizate 48 de lucrări, printre care cel privind reabilitarea viitorului sediu al CJ.

CJ Bihor a solicitat avizul Arhitectului Șef pentru lucrările de reparații capitale și reabilitare a imobilului situat pe str. Republicii nr. 35 și schimbarea destinației din instituție de sănătate publică în sediu al Consiliului Județean. Solicitantul a obținut aviz favorabil. Consiliul Județean urmează să acceseze o linie de finanțare pe fonduri europene pentru realizarea acestui proiect.

Clădirea, construită în perioada 1899-1900, este un monument istoric și de arhitectură de factură eclectică, realizată de renumitul arhitect Rimanóczy Kálmán-junior.

Construcția este cunoscută sub denumirea „Palatul Finanțelor”, deoarece a servit iniţial drept sediu al Administrației Financiare, iar mai apoi, după cel de-al Doilea Război Mondial, când devine policlinică și spital de boli infecţioase, cu denumirea de „Policlinica Mare’’.

Proiectul de reabilitare și reparații capitale asupra clădirii presupune: izolare hidrofugă (prin realizarea unui dren perimetral), izolarea termică a clădirii, schimbarea instalațiilor termice/sanitare/electrice, amenajare mansardă, compartimentări interioare, realizare tâmplărie din lemn cu geam termopan, recondiționare picturi și detalii arhitecturale etc.

Pe lângă acestea, proiectul mai cuprinde și amenajarea de parcaje auto în curtea interioară și amenajare pietonală.

„Așa cum se știe, Comisia Municipală de Urbanism și Amenajare a Teritoriului analizează în fiecare săptămână un număr mare de proiecte. Un proiect extrem de important printre lucrările analizate pentru oraș îl reprezintă reabilitarea imobilului de pe str. Republicii nr. 35, având în vedere starea avansată de degradare a clădirii. Odată reabilitată, această clădire va schimba cu siguranță aspectul zonei respective, lucru pe care ni-l dorim cu toții”, a menţionat viceprimarul Arina Moș.

Reparații la soclul statuii lui Avram Iancu

Un alt proiect avizat în ședința CMUAT este cel depus de Fundaţia pentru Protejarea Monumentelor Istorice din Judeţul Bihor, proiect care prevede reparații ale placajului soclului Statuii lui Avram Iancu, extinderea zonei de ceremonii din jurul statuii și realizarea iluminatului arhitectural.

„Fundaţia pentru Protejarea Monumentelor Istorice a pregătit proiectul de reabilitare a soclului statuii lui Avram Iancu, situată în Parcul Traian, în contextul finalizării pasajului rutier subteran Magheru și a reabilitării pasajului pietonal Magheru, lucrări care au condus la o schimbare pozitivă a aspectului urbanistic al zonei. Așa cum se știe, printre obiectivele Fundaţiei se numără elaborarea şi punerea în practică a programelor speciale de prevenire a degradării monumentelor din municipiu şi judeţul Bihor, cât şi derularea activităţii de execuţie a unor lucrări de protejare, conservare, restaurare, respectiv de promovare a monumentelor de for public. În continuare se va organiza procedura de licitație pentru demararea lucrărilor”, precizează Primăria Oradea.