Pompierii militari bihoreni au ocupat cea de-a treia treaptă a podiumului la etapa finală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă.

Competiția a fost organizată de ISU „Petrodava” al judeţului Neamţ, în perioada 20-23 august.

La startul concursului, desfășurat în municipiul Piatra-Neamț, s-au aliniat loturile reprezentative ale inspectoratelor județene pentru situații de urgență din județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Călărași, Gorj, Mureș, Neamț, Sibiu și Suceava.

Competiția, ce are ca principal obiectiv perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor necesare intervenţiilor în situaţii de urgenţă, a constat în parcurgerea celor patru probe specifice: „Scara de fereastră”, „Pista cu obstacole”, „Ştafeta 4 x 100 metri” şi „Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”.

Echipa ISU „Crișana”, formată din plutonier adjutant Cristian Oprean, plutonier adjutant Octavian Popa, plutonier adjutant Pop Szabolcz, plutonier major Adrian Mălăieș, plutonier major Paul Suciu, plutonier Ionuț Nicoraș, plutonier Ionuț Motoșan, soldat Vlad Horga, soldat Laviniu Dărăban și soldat Szigeti Botond, coordonată de căpitan Mihai Flore și antrenată de plutonier adjutant Cătălin Lazoc, a reușit să se claseze pe locul III în clasamentul final, pe locul I la probele „Pista cu obstacole” și „Ştafeta 4 x 100 metri” și pe locul II la proba „Scara de fereastră”.

În clasamentul final al concursului, locul I i-a revenit echipei ISU Bacău, iar locul II a fost ocupat de lotul ISU Neamț.

Soldatul Szigeti Botond a obținut locul I la proba „Duel” (pistă, scară), individual.

„În cadrul aceleiaşi competiţii, palmaresul pompierilor militari bihoreni s-a îmbogăţit și cu un premiu în clasamentul individual, soldatul Szigeti Botond, obţinând medalia de aur la proba „Duel” (pistă, scară). Felicitări tuturor colegilor pentru munca depusă și pentru rezultatele excepționale”, a transmis sergent major Alina Butaci, purtător de cuvânt al ISU Crişana.