Conferința Bibliotecarilor din România - „Oamenii care iubesc cartea sunt oameni fericiți”
Universitatea din Oradea, se numără, în aceste zile, printre gazdele celei de a XXXV-a ediții a Conferinței Naționale a Asociației Bibliotecarilor din România. Evenimentul aduce împreună bibliotecari, universitari, specialiști în comunicare și personalități culturale din întreaga țară.
Aula Magna a fost joi, 3 septembrie, locul de întâlnire a numeroase personalități din viața administrativă, culturală și academică.
În calitate de gazdă a evenimentului, rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, le-a prezentat oaspeților instituția pe care o conduce. Apoi, a declarat: „Sunteți niște oameni norocoși, cu toții. Eu cred că oamenii care iubesc cartea sunt oameni fericiți”. Rectorul n-a uitat să elogieze munca celor 23 de specialiști ai Bibliotecii Universității din Oradea, care deservesc peste 15.000 de studenți și 900 de cadre didactice.
Transmițând binecuvântarea și cuvântul de salut al episcopului ortodox al Oradiei, Sofronie, vicarul eparhial Radu Rus a vorbit despre „recunoștința pe care o datorăm lui Dumnezeu pentru darul cărții”. Cartea – consideră PS Sofronie – este „garanția consistenței, discreției și a adevărului”.
La rândul său, PS Virgil, episcopul greco-catolic al Oradiei a afirmat că orașul se află „sub semnul lui Gheorghe Șincai, (n.a. Biblioteca Județeană poartă numele cărturarului ardelean) care ne îndeamnă să dăm mai departe flacăra ce aduce lumina cunoașterii acolo unde există sete de învățătură”.
Dr. Alin Ștefănuț, șeful Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Bihor, a omagiat proiectele coordonate de managerul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai”, Ancuța Șchiop. Ea a făcut din instituția pe care o conduce cea mai modernă bibliotecă din România, dar a susținut și dezvoltarea bibliotecilor locale, devenite „un catalizator al coeziunii sociale”, după cum spune șeful ISJ Bihor. „96.000 de elevi bihoreni se vor bucura de inițiativele dumneavoastră, doamnă director”, a subliniat Ștefănuț.
Directorul Casei Corpului Didactic, prof. Cristian Bugle le-a amintit bibliotecarilor de nobila lor misiune. „Nu uitați că, în fiecare cititor câștigat, se află o parte din munca voastră”, a spus coordonatorul CCD Bihor.
Prof. univ. dr. habil. Gabriel Moisa – directorul Muzeului Țării Crișurilor și decan al Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, a pus în discuție relația dintre: muzee, biblioteci, universități și civilizație. Trimițând la Emil Cioran, istoricul orădean s-a întrebat de ce unele populații, popoare, sunt creatoare de civilizație iar altele nu. „Națiunile care au fost atente la: biblioteci, muzee și universități sunt acelea care au construit civilizații”, a concluzionat Moisa.
Managerul Teatrului „Regina Maria”, Victoria Balint, a chemat la colaborare interinstituțională. „Împreună, în cultură, putem face minuni pentru comunitate. Să aducem cultura aproape de sufletul oamenilor”, a spus directorul teatrului, amintind de o inițiativă a sa, care va duce actorii orădeni în biblioteci, pentru lecturi publice.
Evenimentul organizat de Asociația Bibliotecarilor din România s-a bucurat și de participarea orchestrei Liceului de Arte din Oradea, dirijată de prof. Nagy Viola.
Lucrările conferinței continuă până vineri, 5 septembrie, cu expuneri în plen ori pe secțiuni, vizite documentare și la câteva obiective turistice din Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.