Biroul de Consiliere pentru Cetăţeni din cadrul Fundaţiei Ruhama organizează azi, începând cu ora 17.00, în incinta Orăşelul Copiilor din cartierul Rogerius, o întâlnire cetăţenească în cadrul căreia viitorii aplicanţi la credite imobiliare vor putea solicita informaţii cât mai concludente cu privire la programul guvernamental în cauză. Pe lângă aspectele teoretice reglementate de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 60/2009 privind condiţiile de eligibilitate, cuantumul maxim al creditului şi perioada de rambursare pe care BCC le va aduce în atenţia orădenilor, la întâlnire vor participa reprezentanţi ai mai multor instituţii bancare, care vor prezenta oferte de creditare.