Consiliul Judeţean Bihor, întrunit în şedinţă extraordinară la solicitarea consilierilor PNL şi ALDE, a votat azi un nou Consiliul de Administraţie la Aeroportul Oradea, interimar, care va avea un mandat de patru până la şase luni. Au fost votaţi cinci membri, toţi propuşi de PNL, iar preşedinte al CA este Gheorghe Răcaru, fost director la Tarom şi fost director la Blue Air.

 

La o lună de la revocarea fostului Consiliu de Administraţie al Aeroportului, condus de Bimbo-Szuhai Tibor, consilierii judeţeni liberali şi cei doi consilieri ALDE (vicepreşedintele CJ Bihor Traian Bodea şi Julien Mateaş) au convocat o şedinţă extraordinară a CJ, pe ordinea de zi figurând desemnarea unui consiliu de administraţie interimar care va avea două obiective: demararea procedurilor şi numirea noului Consiliu de Administraţie şi pregătirea procedurii pentru desemnarea unui director general al Aeroportului. Prin vot secret au fost desemnaţi cinci membri ai CA, toţi propuşi de PNL: Gheorghe Răcaru (fost director al Tarom şi fost director al Blue Air) ca reprezentant al Primăriei Oradea, Tudor Jidav (fost director general al Aeroportului Internaţional Otopeni) ca reprezentant al CJ Bihor, Răzvan Horga (consultant internaţional, cu un master în Anglia în specializarea transporturi aeroportuare) ca reprezentant al operatorilor din turism, Alexandru Pop (managerul Sapient Imobiliare) ca reprezentant al operatorilor din sectorul servicii-comerţ, şi Adrian Dan Popuş (manager din grupul Plastor) ca reprezentant  al operatorilor din industrie. Lor li se adaugă Doina Drăghici, din partea Ministerului Finanţelor, aceasta fiind membru în toate consiliile de administraţie de la Aeroport din ultimii 20 de ani.

Săptămâna viitoare, în şedinţa ordinară a CJ Bihor, va fi ales încă un membru al CA, al şaptelea, care va ocupa locul vacantat vineri de ultimul membru al CA nedemis acum o lună, dintr-o eroare, Porsztner Bela Csaba. La propunerea vicepreşedintelui CJ Bihor, Traian Bodea, acest al şaptelea mandat îi va reveni directorului SC Turism Felix SA, Florian Serac, ca reprezentant al celui mai mare operator de turism din Bihor.

La propunerea liberalilor, funcţia de preşedinte al acestui CA interimar va fi reprezentantul municipalităţii, Gheorghe Răcaru.

Cu o singură excepţie, Răzvan Horga, care a fost votat de toţi cei 34 de consilieri judeţeni, celelalte patru propuneri au primit 33 de voturi pentru şi unul împotrivă. Trebuie precizat că, iniţial, din partea operatorilor din sectorul servicii-comerţ îşi depusese CV-ul fostul prefect Claudiu Pop, însă acesta a renunţat în favoarea lui Alexandru Pop.