Consiliul Județean Bihor - O nouă companie în Parcul Științific și Tehnologic
O nouă companie își va începe activitatea în Parcul Științific și Tehnologic din Oradea, după ce a câștigat licitația pentru închirierea birourilor din clădirea de pe strada Ceyrat.
Cu peste două decenii de experiență, compania românească cu sediul în Oradea, Romarketing, specializată în dezvoltarea resurselor umane pentru companii naționale, multinaționale și întreprinderi mici și mijlocii, oferă soluții personalizate de instruire și consultanță.
În perioada următoare, va fi stabilită suprafața exactă a spațiului închiriat, pentru care compania va achita 10 euro pe mp lunar. După finalizarea acestor detalii, va urma semnarea contractului.
Procedura de închiriere a spațiilor de tip bar bistro, desfășurată în aceeași perioadă, s-a încheiat. Dintre cele două oferte depuse, Union Square a fost declarată câștigătoare. Spațiile închiriate includ un Bar Bistro cu o suprafață de 57,56 mp, un depozit aferent de 5,93 mp și o terasă acoperită de 85 mp.
Parcul, un proiect al Consiliului Județean Bihor realizat din fonduri europene și administrat de Societatea Parc Științific și Tehnologic Bihor, este dedicat sprijinirii educației, cercetării și inovării.
Aici, companiile, specialiștii și universitățile vor colabora pentru a transforma inovațiile în produse și servicii pe piață, contribuind la crearea de locuri de muncă în domenii de vârf și la dezvoltarea potențialului științific și tehnologic al regiunii.
Companiile vor putea închiria încăperi echipate complet, având acces la utilități, servicii de pază și protecție, precum și la rețeaua de telecomunicații a parcului. Firmele vor beneficia de sprijin pentru dezvoltarea parteneriatelor, consultanță de afaceri și tehnologică, promovarea activităților, întreținerea bazei de date și valorificarea facilităților legale.
Rezidenții au dreptul la un loc de parcare gratuit pentru fiecare încăpere închiriată, personalizarea spațiului și utilizarea exclusivă a acestuia. De asemenea, au acces gratuit la sălile de mese de la etajele I și II și acces contra cost, conform tarifelor, la diverse facilități, cum ar fi sălile de ședință, sala de conferințe și laboratoarele parcului.
Chiria pentru spațiile de birouri a fost stabilită la 10 euro pe mp pe lună, fără TVA, cu toate utilitățile incluse. Pentru închirierea sălii de ședință, a sălii de conferință și a altor spații, se percep taxe suplimentare, cuprinse între 50 și 300 de euro pe zi.
Prima procedură de licitație pentru închiriere a fost derulată în luna mai, anul acesta. Primul rezident al Parcului Științific și Tehnologic este compania Ebm-Papst Automotive&Drives Romania, care desfășoară activități de dezvoltare hardware și software în domeniul acționărilor electrice.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.