Consiliul Judeţean. Dacă banii nu vor fi împărţiţi corect către toţi primarii, liberalii nu vor vota bugetul
Într-o conferinţă de presă organizată ieri la sediul PNL, primarul Ilie Bolojan a anunţat că grupul de consilieri PNL din cadrul Consiliului Judeţean Bihor nu va vota bugetul până când actuala coaliţie nu va accepta să împartă cinstit banii primarilor din judeţ şi cultelor.
Preşedinte PNL Bihor, Ilie Bolojan, a anunţat ieri poziţia partidului pe care îl conduce în ceea ce priveşte votul pe buget în cadrul CJ Bihor, dar şi în ce priveşte activitatea instituţiei. Astfel, acesta a precizat că partidul pe care îl conduce nu mai vrea să se repete situaţia de anul trecut, când cele 46 de localităţi gestionate de primari PNL au fost văduvite de sume importante de bani, care, în opinia lui Bolojan, „nu au fost repartizate într-o cotă decentă”. „Cel puţin nouă comune nu au primit niciun ban din cote defalcate, cum ar fi Aştileu, Cociuba Mare, Hidişelu de Sus, Lazuri de Beiuş, Tulca, Drăgeşti, Şoimi, Pietroasa şi Spinuş. Alte comune cu primari din coaliţie au primit sume considerabile, cum ar fi, spre exemplu, Abrămuţ - 400 mii lei, Batăr - 515 mii lei, Boianu Mare - 800 mii lei, Borod - 530 mii lei. De asemenea, oraşe conduse de primari PNL au primit alocări mici, în timp ce alte oraşe, precum Valea lui Mihai, Salonta şi Marghita au primit de şapte - opt ori mai mult”, a precizat Ilie Bolojan. Liderul PNL Bihor a precizat că, încă de la sfârşitul anului trecut, actualei coaliţii de la conducerea CJ Bihor i s-au transmis nişte reguli clare de care ar trebui să ţină cont la împărţirea bugetului, şi cu toate acestea, ele nu au fost luate în calcul. „Am propus ca 75% din bani să fie împărţiţi direct proporţional tuturor primarilor, iar 25% să rămână pentru proiecte importante sau pentru a-şi premia primarii. Nu doresc să accepte această propunere cinstită care i-ar avantaja pe toţi primarii bihoreni, care ar şti că au o sumă pe care se pot baza şi nu ar mai fi nevoiţi să stea pe la uşi. Până când cei care au confiscat conducerea judeţului nu vor înţelege acest lucru, grupul PNL nu va vota bugetul”, a precizat Ilie Bolojan.
O risipă de bani
De asemenea, liderul PNL Bihor a făcut referire la principiul total preferenţial conform căruia sunt făcute alocările pentru culte, ONG-uri, asociaţii şi fundaţii, existând fundaţii sau ONG-uri „abonate” cu câte trei, patru sau chiar cinci proiecte anual, unii dintre beneficiari folosind banii chiar pentru excursii. „În vremea guvernării trecute, în patru ani s-au împărţit 700.000 de euro, în timp ce anul trecut, actuala conducere a împărţit într-un singur an 700.000 de euro. Nu a existat nicio regulă”, a subliniat Ilie Bolojan, care consideră că actuala conducere ar trebui să ia modelul Primăriei Oradea, unde cultele primesc fonduri în funcţie de ponderea lor. „Primăria Oradea nu-şi bate joc de un cult sau altul, nu repartizează banii tendenţios, alocă banii conducerii cultului care îi împarte cum consideră de cuviinţă”, spune Bolojan. Totodată, Ilie Bolojan a condamnat risipa fondurilor publice, actuala conducere folosind mai mult de jumătate din venituri pentru cheltuieli cu salarii, totul din cauza unei „organigrame umflate de clientela politică”. Acesta a dat ca exemple faptul că există atât un manager public, cât şi un administrator public, unul de la PSD şi celălalt de la UDMR, apoi la ADI Ecolect, sunt acum 9 angajaţi în loc de 5, „şi nu au făcut nimic”, la Fundaţia Bihor - Hajdu Bihar - „o formulă de a plăti nişte oameni fără să facă nimic”. „Când cea mai mare parte a banilor este folosită pentru angajarea unor fătuci prin anumite birouri o instituţie nu poate să funcţioneze bine. Sumele economisite prin cheltuirea eficientă a fondurilor ar putea fi folosite pentru reabilitarea drumurilor judeţene, care sunt pline de cratere”, a precizat Bolojan, oferind şi trei exemple concrete în acest sens: Drumul Aştileu - Măgeşti - Vadu Crişului”, Cociuba Mare - Şoimi şi Oşorhei - Alparea - Copăcel”. În concluzie, edilul Oradiei a reiterat faptul că, dacă banii vor fi corect împărţiţi către primării, iar cei pentru culte vor fi repartizaţi după modelul Primăriei Oradea, vor vota bugetul, în caz contrar, nu...
„Şi să ştie angajaţii Consiliului Judeţean Bihor că pentru toate neajunsurile de care au parte de vină este conducerea instituţiei şi nu consilierii PNL”, a concluzionat liderul PNL Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.