Consumul de alcool sau droguri la volan, vizate de polițiștii bihoreni - Acțiuni pe şosele la sfârșit de săptămână
În perioada 22 - 24 iulie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au desfășurat acţiuni pe şoselele bihorene, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă şi a depăşirii limitelor legale de viteză.
Potrivit informaţiilor transmise de IPJ Bihor, ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, la sfârșit de săptămână, au fost aplicate 117 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi de 77.235 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 17 permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute șase certificate de înmatriculare. 21 de sancțiuni au fost aplicate pentru depășirea limitelor legale de viteză, șase sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, cinci depășiri neregulamentare, au fost sancționați trei pietoni care au traversat neregulamentar, cinci sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, două pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip „mâini libere”, trei pentru lipsa ITP, iar 72 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
Vineri, ora 22.50, pe drumul comunal 59, în localitatea bihoreană Băile 1 Mai, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Oradea au depistat în trafic un tânăr de 24 de ani, din municipiul Beiuș, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că s-ar fi aflat sub influența substanțelor cu efect psihoactiv, în urma rezultatului pozitiv obținut la testarea rapidă de drog. Sâmbătă, la ora 01.10, tot pe drumul comunal 59, în localitatea Băile 1 Mai, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier au depistat în trafic un bărbat de 34 de ani, din municipiul Salonta, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că s-ar fi aflat sub influența substanțelor cu efect psihoactiv, în urma rezultatului pozitiv obținut la testarea rapidă de drog. Tot sâmbătă, la ora 19.30, în Băile 1 Mai, polițiștii au depistat în trafic un tânăr de 19 ani, din comuna Sânmartin, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că s-ar afla sub influența substanțelor cu efect psihoactiv. Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv. În fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii rutieri bihoreni continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care se află sub influența unor substanțe psihoactive.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.