Problemele cu care se confruntă învăţământul superior românesc au ajuns la urechile oficialităţilor europene. Un grup de profesori universitari, reuniţi în cadrul Forumului Academic Român, a trimis o scrisoare pe această temă baronesei Emma Nicholson, europarlamentarului Arie Oostlander, Comisiei Europene, Consiliului Europei şi mai multor asociaţii din domeniul educaţiei. Cadrele didactice denunţă nepotismul din universităţi, amestecul politicului în viaţa academică, blocarea accesului tinerilor la funcţiile de conducere, cerând, în acelaşi timp, oficialilor UE să ia măsuri imediate. Conform documentului citat, procesul de politizare a universităţilor a fost unul dintre aspectele dominante ale vieţii universitare din perioada de dictatură comunistă. Este posibil ca la conducerea catedrelor (clinicilor, facultăţilor, universităţilor) să se mai afle încă, azi, după aproape 14 ani de la îndepărtarea de la putere a regimului politic comunist, persoane care au fost colaboratori activi ai poliţiei politice în timpul regimului comunist. Acest fenomen constituie nucleul unei potenţiale politizări excesive a vieţii academice actuale. Astfel se poate întâmpla ca în România activismul politic să poată încă propulsa cariera universitară a unor indivizi, independent de valoarea lor. Când într-un mediu universitar se creează precedente ale ingerinţelor politicului în ierarhia ştiinţifică, există posibilitatea perpetuării acestor distorsiuni ale valorilor. Calitatea de cadru universitar nu exclude posibilitatea de a intra în politică, ba încă este posibil ca societatea să beneficieze de experienţa universitară a unora dintre personalităţile recunoscute. Invers, însă, ar trebui să fie imposibil. Astăzi, mulţi politicieni îşi doresc completarea recunoaşterii publice şi prin asumarea de ranguri universitare. Ei caută astfel respectabilitate, capital politic şi electoral, într-un amestec de scări ale valorilor, care este simptomatic pentru perioadele ambigue ale tranziţiei. Sunt universităţi unde s-a creat de acum o tradiţie a imixtiunii politicului în procesele de angajare şi promovare universitară. "Lipsa democraţiei universitare, absenţa înţelegerii şi aplicării corecte a noţiunii de autonomie universitară sunt aşadar fenomenele care stau la baza corupţiei şi ajung să o genereze şi să o perpetueze. Sistemul universitar ajunge să fie lipsit de competitivitate şi de calitate din cauza unor vicii structurale, cu cauze culturale, specific româneşti, care riscă să se transmită de la o generaţie la alta. Lipsa democraţiei universitare poate avea consecinţe de nedorit, precum încălcarea demnităţii subalternilor, pierderea prestigiului instituţiei şi a diplomelor emise de aceasta, punerea în pericol a calităţii pregătirii studenţilor, cu efecte devastatoare la scara întregii societăţi", se precizează în scrisoarea FAR înaintată forurilor europene. La întrecere cu veacul?! În ţările UE cadrele didactice universitare ies cu stricteţe la pensie la 65 de ani. Există nostalgii, dar există mai ales voinţa nobilă de a preda ştafeta noilor generaţii. Totodată, membrii generaţiilor tinere cu valoare probată şi recunoscută sunt îndrituiţi din timp cu capacitate de decizie pentru a putea la rândul lor forma noi generaţii. În caz contrar, s-ar crea iniţial o îmbătrânire a valorilor şi apoi o stagnare a procesului de selecţie. În 2000, un ordin al MECT specifica următoarele: " Nu au voie să candideze la funcţii de conducere în facultăţi cadrele didactice care depăşesc vârsta legală (65 de ani - bărbaţi/ 62 - femei) de pensionare". În "funcţii de conducere" sunt incluse funcţiile de şef de catedră, decan, prodecan, membru al Consiliului Profesoral. Acest ordin nu a fost respectat. Încercările evidente de a prelungi perioada de activitate sunt explicabile, pe de o parte prin avantajele care pentru unii profesori rezidă din rămânerea în sistemul universitar şi care au fost detaliate mai sus, şi pe de altă parte prin teama tuturor profesorilor de promiscuitatea economică indiscutabilă asociată pensionării. Nu în ultimul rând, pasiunea pentru viaţa ştiinţifică a multor profesori face ca momentul deciziei de a renunţa la o poziţie de vârf să fie dificil. Se preconizează creşterea salariilor în învăţământul superior, dar numai la nivel de profesori universitari. Este o măsură binevenită - cercetarea ştiinţifică şi pregătirea generaţiilor de studenţi reprezintă activităţi de vârf intelectual, ele trebuie respectate şi remunerate ca atare. Ar trebui în egală măsură redefinită şi pensia profesorilor universitari, în aşa fel încât să le fie asigurat un trai decent în momentul încetării oficiale a activităţii. "Diplomele de fum" sunt cartoane fără valoare Reevaluarea periodică şi retragerea acreditărilor instituţiilor universitare de stat sau private care nu corespund cerinţelor internaţionale şi care devin producătoare de "diplome de fum". Începând cu anul 2000, s-a ajuns la situaţia paradoxală în care numărul de locuri din învăţământul superior acreditat (de stat sau privat) a ajuns să fie comparabil cu numărul absolvenţilor de liceu. Dacă în 1989, numărul de studenţi în învăţământul de stat era puţin peste 100.000, acum acest număr a ajuns la aproape 700.000. Preşedintele Consiliului Naţional de Evaluare şi Acreditare Academică, prof.dr. Ioan Mihăilescu, a afirmat că, în România, diplomele de licenţă ale multor absolvenţi de facultate nu sunt decât simple cartoane fără valoare. Dintre cei peste 3000 de profesori universitari şi peste 4000 de conferenţiari pe care îi numără România (probabil cifră-record pentru Europa, dacă raportăm la întreaga populaţie), majoritatea lor activează în universităţile nou înfiinţate (finanţate de la buget) sau în universităţile particulare acreditate de Parlament. La multe din universităţi predau profesori care sunt şi parlamentari sau personalităţi politice locale. Dacă privim statisticile, s-ar putea crede că bătălia cu standardele, cu exigenţele şi aşteptările vieţii academice a fost pierdută. Sistemul de învăţământ superior din Romania este supradimensionat; anul acesta mai multe universităţi de stat şi particulare au avut probleme în a-şi acoperi cifra de şcolarizare. Nu e un fenomen surprinzător, el trebuia să aibă loc mai devreme sau mai târziu. Pentru a eficientiza sistemul universitar românesc, în locul celor 57 de universităţi de stat ar putea fi create, pe structuri moderne, cel mult 15 universităţi puternice, cu campusuri în diverse oraşe. Forumul Academic Român este de părere că, pentru realizarea acestor noi structuri, ar fi suficientă o hotărâre de Guvern... Protestele studenteşti din ultima perioadă sunt pe deplin justificate. Tinerii sunt victime inocente ale unei politici educaţionale incoerente. Diferite generaţii de studenţi au semnalat fenomenele discutate în acest document. Şi studenţii consideră că o parte a soluţiei este scoaterea din învăţământ a cadrelor didactice depăşite, cer curriculum universitar care să răspundă cerinţelor pieţei de muncă interne şi internaţionale, cer asigurarea spaţiilor de practică profesională, cer acordarea de facilităţi mediului economic şi bancar care se implică în susţinerea pregătirii lor profesionale. Şi, mai ales, cer să nu li se mai livreze simple diplome fără acoperire, ci să deprindă cu adevărat în timpul studiilor o disciplină universitară pe baza căreia să-şi poată clădi o carieră viabilă.